Umilință delirantă pentru profesori: repartizări la ora două noaptea

• derulată în ședință publică, a treia etapă a repartizărilor pe post și-a încheiat prima parte la ora două a dimineții de vineri • „dormitoare” amenajate în propriile mașini, un bancomat de cafea secătuit și fețe răvășite de oboseală au alcătuit tabloul umilinței supreme pentru profesori

„Dormitoare” amenjate ad-hoc în propriile mașini, un tonomat de cafea secătuit, fum de țigară să-l tai cu cuțitul și fețe, multe fețe răvășie de oboseală sînt doar cîteva componente ale tabloului celei de-a treia etape a repartizărilor pe post a profesorilor titulari care au promovat concursul din 16 iulie. Dascălii care au rămas pe dinafară și după a doua repartizare computerizată au așteptat ca pe o mană cerească ședința publică de repartiție. Asta se întîmpla joi pe al orele amiezii. Peste numai cîteva ceasuri, aceiași profesori aveau să se convingă că nu trăiseră încă ultima formă de batjocură. Programul afișat pe geamul de la Inspectoratul Școlar te făcea să crezi că totul este floare la ureche și finalul zilei va sosi undeva în jurul orelor 20.00. A fost doar o impresie greșită. La acea oră, în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, se căzneau să găsească o catedră mai acătării profesorii de limbi străine, care ar fi trebuit să facă asta cu vreo trei ore mai devreme.

În jur, totul îți amintea de știrile din Irak. De-a lungul peretului culoarului ce duce de la amfitetru la corpul ce adăpostește cancelaria liceului, un șir lung de scaune susțineau toți atîția profesori vlăguiți de așteptarea unei bucăți de pîine. Neagră. Unde? Unde o da Dumneazeu, numai să se termine odată! La capătul holului, vreo opt-nouă profesori strînși într-un „consiliu de coroană” puteau, încă, să facă haz de necaz. Ceva mai încolo, într-o sală de clasă rămasă neîncuiată, patru profesoare și un iubit încercau să deslușească ițele unei repartiții dubioase. Nu singura. „În etapa a doua am fost repartizată pe o catedră de cultură civică la Școala «Al. I. Cuza», dar, cînd m-am dus acolo, doamna directoare mi-a spus că postul este deja ocupat de cîteva zile. Am să cer explicații comisiei”, explică, pe un ton rezoluționar, Ramona Vătavu. Răspunsul comisiei a rămas un mister.

Am coborît scările și „mirosul” de jale începea să se facă simțit. Un etaj mai jos, tonomatul de cafea al liceului păreau un uriaș părăsit. Licoarea neagră, caldă și binefăcătoare se terminase de mult. La putere a venit apa minerală. „Izvorul minunilor”. În curte erau dormitoarele. Adică mașinile proprietate personală. Acoperite, cu scaune tapițate, cu spătare rabatabile și, eventual, cu o pătură uitată întîmplător prin portbagaj, Daciile „pedagogice” erau locurile ideale de tras un pui de somn. Nu i-am deranjat pe locatarii acestora. Poate visau cum puneau note în catalogul clasei dintr-o școală mult dorită și ar fi fost păcat. Ceasul indica ora 23,30. Am plecat spre casă. Sus, la etaj, în amfiteatru, inspectorii de personal împărțeau catedre. Ultimele au fost date la ora două în noapte. Atunci cînd băcăuanii care au avut inspirația să nu se facă profesori se întorceau pe partea cealaltă.

Au rămas libere 20 de catedre la limba română

Nebunia repartizării pe post a profesorilor și-a găsit sfîrșitul undeva

spre seara zilei de sîmbătă, cînd, în amfiteatrul Colegiului Tehnic

„Anghel Saligny”, comisia de specialitate a Inspetoratului Școlar a

împărțit ultimele catedre de învățători și educatoare. Umilite,

cadrele didactice au semnat pentru un post sau altul cu sentimentul

că, cel puțin pentru un an, vor avea o bucată de pîine și cu speranța

că, la anul, nu o vor lua de la capăt. Alții, victime ale unui program

de calculator imposibil, așteptau, ieri, un semn de viață de la

Inspectoratul Școlar, unde inspectorul general adjunct Livia

Sibișteanu și reprezentanții sindicatelor încercau să rezolve ce se

mai putea rezolva. Cert e că au existat și discipline la care au mai

rămas posturi neocupate. De exemplu, la limba română erau libere,

după încheierea celei de-a treia repartizări, nu mai puțin de 101 de

postruri, în timp ce la limba franceză mai era nevoie de 41 de

profesori. Pînă la urmă, acestea au fost acoperite cu institutori, în

cazul limbilor străine, cu profesori pensionari sau cu învățători, în

cazul limbii romăne. Totuși „la limba română au mai rămas libere

vreo 10-20 de posturi, dar mai sînt și cîteva catedre libere la muzică

sau desen. Toate sînt însă, în zone nenavetabile”, după cum ne-a

declarat inspectorul de personal Ionel Ardeleanu. (Eduard CUCU)