UN ALTAR AL MUZICII ROMÂNEȘTI Festivalul „Enescu – Orfeul moldav”

Vasile PRUTEANU

Una dintre marile confuzii culturale – promovate de-a lungul a peste trei decenii de către presă și televiziune – a fost situarea Festivalului „Enescu – Orfeul moldav” de la Tescani în avanpremiera sau ca prefață a importantului „Festival Internațional – George Enescu” de la București, care-și invită personalități din lumea întreagă din trei în trei ani. Nimic mai fals, mai neadevărat. Marii muzicieni prezenți în fiecare an la Tescani au opinat că festivalul de aici nu poate fi egalat de nici un altul din țară. În Capitală se produce o adevărată avalanșă de binecunoscuți artiști de pe Mapamond, de formații celebre, de concursuri pentru diferite instrumente, ceea ce necesită cheltuieli exagerat de mari. La Tescani, însă, la început de septembrie, are loc, în fiecare an, o sărbătoare făcută cu sufletul, într-o modestie exemplară, încercînd să păstreze duhul locului, a acestui mirific așezămînt, unde George Enescu a trăit cele mai fericite clipe din viața lui. Artiștii care vin aici pentru a-l omagia pe Enescu la el acasă trăiesc un fior unic, interpreții și ascultătorii fiind cuprinși de un simțămînt de comuniune inegalabilă cu marele compozitor, considerîndu-l „cu noi, pentru noi”. Muzica sună cu totul altfel în încăperile unde a cîntat însuși Enescu, iar concertul cel mare, propus să încheie manifestarea, are rezonanțe extraordinare în atriumul de la Tescani în raport cu sonoritățile percepute într-o sală, oricît de specială ar fi ea.

Impresionat de trăirile de înaltă simțire ale publicului, de serile senine, uluitoare prin intimitatea lor cu oamenii, celebrul dirijor Paul Popescu a asemănat Tescanii cu un adevărat altar al muzicii românești. Se știe că grație lui Enescu, România nu mai are nimic de invidiat la cele mai civilizate popoare, chiar cu o spiritualitate mult deasupra noastră. Enescu rămîne etern acel compozitor de valoare universală, care aduce țării coroana ce îi fusese refuzată, ridicînd România la demnitatea celor mai dotate popoare civilizatoare. Tezaurul ei artistic s-a îmbogățit cu splendide partituri, comparabile cu capadoperele muzicii universale. Nu întîmplător manuscrisele operei „Oedip” au fost trimise din țară odată cu Tezaurul Național, revenindu-ne după moartea lui Enescu și după încheierea celei de-a doua conflagrație mondială. Pe traseul solar urmat de evoluția muzicii românești, George Enescu ocupă un loc proeminent, fiind compozitorul ce a adus România în constelația olimpiană a marilor creatori. Geniul lui (de compozitor, violonist, pianist și dirijor) a dus faima unei țări puțin cunoscută, dar cu o substanță spirituală demnă de admirație și considerație. Prin muzica enesciană vocea străbunilor vibrează și vorbește minții și inimii. Românii n-au fost niciodată fericiți în lunga lor istorie. Imaginea sufletului lor – acoperit de fardurile veseliei – apare ridată de adînci tristeți, reflectate în muzica lui Enescu ca într-o oglindă, care nu înșeală și nu minte niciodată. Rari sînt compozitorii lumii care au transfigurat în muzică, atît de complet, caracterul neamului lor și puțini sînt aceia care au putut împleti atît de artistic (într-o fină țesătură sonoră) firele unei mari umanități, precum și aspirațiile, deziluziile, bucuriile sau durerile unui popor. Tocmai de aceea, festivalul de la Tescani nu poate fi asemănat cu nici unul, pentru că de aici au pornit pe note sentimentul măreției și al dragostei de viață a acestui oropsit popor.

Marea sărbătoare de la Tescani semnifică demnitatea noastră de viețuitori ai unor locuri binecuvîntate de Dumnezeu și urcușul nostru încet (prea încet) către ceea ce ar trebui să fim.

*

Începînd de astăzi, de la ora 17,30, cei mai fideli iubitori ai muzicii vor fi alături de violonista Cristina Anghelescu, de cellistul Marin Cazacu, de reputatul clarinetist Aurelian Octav Popa și de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora”, la cele trei concerte de vineri, sîmbătă și duminică.