~2 min lectură 1 comentariu

Un avion cu circa 60 de romi la bord a decolat către Bucureşti

Redacția Ziarul de Bacău

Un avion cu circa 60 de romi la bord, originari din România, a decolat joi cu destinaţia Bucureşti. Ministerul român al Administraţiei şi Internelor a anunţat anterior că o primă cursă, cu 14 persoane, va ajunge pe aeroportul Henri Coandă, la 16,20, urmând ca alte 79 de persoane să sosească pe aeroportul Aurel Vlaicu, la orele 17,05.

Alte 132 de persoane vor fi repatriate în cursul zilei de vineri, urmând să ajungă pe aeroportul din Timişoara, la orele 16,30. Conform graficului de repatrieri, alte 160 de persoane urmează să fie repatriate, joi, 26 august, iar 27 persoane, în cursul lunii septembrie (16 persoane, pe 2 septembrie şi 11 persoane, pe 16 septembrie).

Potrivit ministrului francez de interne, Brice Hortefeux, primii 79 de romi repatriaţi se întorc la Bucureşti pe bază de voluntariat, după ce au încasat 300 de euro de adult şi 100 de euro de minor. Oficialul francez a declarat că obiectivul campaniei lansate de autorităţile franceze la sfârşitul lunii iulie este repatrierea a 700 de romi până la sfârşitul lunii august, în special în România şi Bulgaria.

Termenul de repatriere voluntară este specific dreptului administrativ francez şi nu se regăseşte în reglementările la nivel european. Potrivit legislaţiei franceze, cetăţenii care au primit un ordin administrativ de părăsire a teritoriului francez şi care refuză integrarea în cadrul programului de repatriere umanitară şi nu respectă intervalul de treizeci de zile pentru punerea în aplicare a acestuia sunt conduşi la frontiera franceză, prin decizia prefectului departamentului respectiv.

În ceea ce priveşte situaţia minorilor izolaţi aflaţi pe teritoriul francez, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze există un Acord, semnat la 1 februarie 2007, privind cooperarea în vederea protecţiei minorilor români izolaţi pe teritoriul Republicii Franceze şi în vederea revenirii în statul de origine, precum şi lupta împotriva reţelelor de exploatare a minorilor. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. j
    judecatorul
    19 august 2010, 16:40
    0

    HA HA HA ne trimit francezii jegurile inapoi. Va inchipuiti ce nevoie este de acesti tigani,daca tarile europene platesc mii de euro sa ii scoata dreak din tara lor… mai bine ar investi intr-un nou Auschwitz sau Birkenau

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.