~2 min lectură 3 comentarii

Un băcăuan a țepuit trei persoane prin metoda “accidentul” și a scăpat nepedepsit

Redacția Ziarul de Bacău

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a dispus, anul trecut, trimiterea în judecată a inculpatului R.G.V. pentru infracţiunea de înşelăciune în forma coautoratului (3 acte materiale).

„În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că, în baza unei înţelegeri anterioare cu autor necunoscut, prin care şi-au stabilit fiecare rolul infracţional, în noaptea de 05/06.05.2018, împreună au indus în eroare persoana vătămată T.T. pe care au contactat-o telefonic şi căreia, prin atribuirea de calităţi mincinoase şi disimularea vocii, i-au prezentat scenariul mincinos potrivit căruia fiica acesteia a fost victima unui accident rutier”, se arată în rechizitoriu. 

Cei doi i-au cerut victimei o sumă de bani necesară pentru intervenţia chirurgicală la care ar fi trebuit supusă fiica acesteia şi au obţinut de la aceasta 3.500 de lei. O noapte mai târziu, un alt bărbat a fost păcălit prin aceeaşi metodă, fiind convins să le dea infractorilor 5.000 de lei. 

A treia victimă a fost ţepuită cu suma totală de 9.000 lei (2.000 lei şi mai multe bijuterii din aur), după ce bărbaţii s-au dat drept angajaţi ai Casei de Asigurări. 

Băcăuanul trimis în judecată a scăpat, însă, nepedepsit. Luna trecută, instanţa a constatat că părţile vătămate şi inculpatul au încheiat un acord de mediere prin care aceştia au declarat în faţa mediatorului că s-au împăcat. Astfel, s-a dispus încetarea procesului penal şi stingerea acţiunii penale şi civile. Bărbatul a fost eliberat, după ce a stat în arest preventiv timp de 6 luni. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. k
    ko
    28 februarie 2019, 04:59
    0

    Cine l-a lasat nepedepsit? Procurorii, judecatorii care stau si hahaie dupa justitie dreapta si au lefuri de se sperie Vestul? RUSINEEEEE! Leprele astea trebuie eliminate!

    1. M
      Mihai
      28 februarie 2019, 14:28 răspuns pentru @ko
      0

      Citeste si tu articolul. Victimile l-au lasat nepedepsit ca au ales sa se impace cu el!

  2. m
    melania
    7 martie 2019, 01:43
    0

    Bine ca ii protejati identitatea. La ce ajuta articolul asta daca nu i se dezvaluie identitatea? Mai ales ca a ramas nepedepsit… O sa dea tepe in continuare si nimeni n-o sa stie cine e individul….

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.