Un băcăuan și obsesia sa: apa

Eugen VERMAN

Am redeschis o carte de suflet, o carte care-mi este foarte dragă. Citesc: „Apă sîntem. Apă. Toți sîntem apă. Ne croim, toată viața, o albie. Una. Și curgem. Ne repezim din izvor în pîrîu, din pîrîu în rîu, apoi în fluviu și în mare. Ne desfacem mereu, pînă nu mai sîntem nimeni și nimic. Nu știu cum se face că, abia spre vărsarea în nesfîrșit, vrem să ne revedem albia. Și ne facem abur și ne facem nori. Ne ducem cu vîntul și cădem cu ploile și zăpezile. Și ne facem lacrimă de stîncă. Și ne facem izvor de munte. Să ne revedem albia, trecutul. Cînd sîntem aproape de vărsare…”. Cei care ați citit cartea ați recunoscut despre ce e vorba: „OBSESIA APEI”, cartea regretatului Victor Enășoae. A lansat-o în ziua de 18 februarie 1999 și, ironia sorții!, a plecat în eternitate nouă luni mai tîrziu, în ziua de 30 noiembrie a aceluiași an. Era cartea sa de debut și, din cîte știu de la prietenul meu Petru Enășoae – fratele mai mic al publicistului și scriitorului băcăuan – a lăsat, în manuscris, o altă scriere – „O lumînare pe malul Prutului” care, probabil – și ar fi un lucru extraordinar – va apare cîndva. în ce mă privește, îmi doresc din tot sufletul. Simt că lansarea ei va întregi, în mod fericit, imaginea nu doar despre autor – pe care l-am cunoscut bine, o perioadă mi-a fost redactor șef, el fiind și un ziarist de vocație – ci și imaginea unei epoci frămîntate din istoria noastră.
Revenind, nu despre „Obsesia apei” mi-am propus să scriu. Despre carte s-a scris și, probabil, se va mai scrie. Vreau să spun aici că mai cu seamă pentru tinerele generații cunoașterea personalităților de marcă ale vieții culturale, în general, e un lucru foarte important și foarte necesar. Victor Enășoae, băcăuan prin naștere și trăitor toată viața aici, a fost un om deosebit, una dintre acele personalități care, fără a se bate cu pumnul în piept, a construit pentru cetate. Și a construit cu dragoste și dăruire totală pentru locul natal. Eu îmi amintesc aproape zilnic de el, de cîte ori trec prin dreptul statuii lui Bacovia, din centrul urbei. Și fiecare ar trebui să-și amintească…Nu cu mult timp în urmă m-a sunat, într-o seară, un tînăr ziarist întrebîndu-mă cine a sculptat statuia lui Bacovia și cînd a fost inaugurată. âi erau necesare aceste informații pentru a le transmite „urgent” unui ziar din București. M-a pus în încurcătură, deoarece cum și uitarea e scrisă-n legile-omenești, nu mai știam decît numele artistului – Popovici -, dar, ca să fii exact, ai nevoie și de pronume, dar și de alte detalii. I-am zis, deci, numele și l-am îndemnat să caute cartea „Obsesia apei”, de Victor Enășoae, că acolo găsește totul referitor la statuie. A doua zi, Dan Sion – căci despre el e vorba – a mers la Biblioteca Județeană și a luat cartea și a găsit tot ce trebuia legat de statuia din centrul orașului. A aflat că statuia lui Bacovia e rodul muncii cunoscutului sculptor Constantin Popovici, din București – care, mai înainte, realizase acel Prometeu de metal care fulgeră deasupra barajului hidrocentralei de pe Argeș – și că a fost inaugurată în toamna anului 1971. Eu, imediat după ce am lăsat receptorul din mînă, am căutat cartea în bibliotecă și am recitit capitolul referitor la subiectul respectiv. De fapt, de numele lui Victor Enășoae sînt legate și alte importante repere din istoria recentă a vieții culturale a Bacăului, a județului. Le amintește, de altfel, și Eugen Budău în cartea sa de referință „Bacăul literar”: înființarea revistei „Ateneu”, în 1964, împreună cu numeroși literați și alți oameni de cultură; înființarea, la Tescani, a Așezămîntului Cultural „C.Rosetti-Tescanu – George Enescu”; readucerea în memoria colectivă a pictorului Nicu Enea și înființarea casei memoriale cu același nume; instituirea Festivalului Literar „George Bacovia”, în 1971; ridicarea statuilor lui George Bacovia și Ștefan cel Mare și Sfînt etc. Despre aceste momente și multe altele, oricine poate afla detalii, amănunte prezentate în stilul său inconfundabil de Victor Enășoae în „Obsesia apei”. De aceea, după cum observa criticul și scriitorul Vlad Sorianu, cartea „reprezintă un demers artistic demn de tot interesul”.face că, abia spre vărsarea în nesfîrșit, vrem să ne revedem albia. Și ne facem abur și ne facem n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!