~3 min lectură 0 comentarii

Un bărbat din Moinești trebuie să plătească daune morale de 12.000 lei unui polițist pe care l-a amenințat cu moartea: „O să vin peste tine, peste familia ta”

Andra Juverdeanu

Un bărbat din Moinești a amenințat un polițist cu moartea, după ce acesta din urmă i-a întocmit un dosar penal pentru încălcarea regulilor rutiere. Pentru ultraj, Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv pe moineștean la 5.000 de lei amendă penală și au stabilit să îi plătească daune morale în cuantum de 12.000 de lei polițistului pe care l-a amenințat cu moartea, scrie adevărul.ro.

foto arhivă

Anchetatorii au stabilit că, pe 6.09.2021, în timp ce se afla pe raza municipiului Moineşti, individul a ameninţat cu moartea un polițist, agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei municipiului Moineşti, și pe membrii familiei acestuia pentru că s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea legislației rutiere.

Șoferul i-a reproșat polițistului că a avut cheltuieli mari cu procesul penal, ce s-a finalizat cu o soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, bărbatul scăpând cu un avertisment.

„Cât de curând am să-ţi trimit băieţii peste tine”

Un martor prezent la incidentul de pe 6.09.2021 a relatat că l-a auzit pe bărbat strigându-i polițistului „ai să-mi datorezi nişte bani de la procesul pe care l-am pierdut. Nu o să rămână aşa. Cât de curând am să-ţi trimit băieţii peste tine, am să aflu unde stai. O să vin peste tine, peste familia ta”, amenințări confirmate și de o femeie care a asistat fără voie la cele întâmplate.

La proces, bărbatul a recunoscut fapta și a mers pe procedura simplificată de judecată pentru a obține o reducere a pedepsei. Prima instanță de judecată a apreciat că pericolul social al faptei nu este atât de mare încât să justifice aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

„La stabilirea pedepsei orientată într-un cuantum către minimul prevăzut de lege, prima instanță a avut în vedere împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii şi mijloacele folosite, respectiv acţiunea de ameninţare s-a realizat prin ameninţări cu moartea la adresa persoanei vătămate …, ameninţări care au inclus şi membrii familiei acesteia, în scop de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu”, a motivat judecătorul care a instrumentat cazul.

Pe aceeași linie a mers și Curtea de Apel Bacău, care a dublat cuantumul amenzii penale aplicate de prima instanță, considerând că sancțiunea este suficientă pentru a-și atinge rolul preventiv și educativ.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.