• el a stropit-o pe față cu diluant și i-a dat foc cu bricheta m bărbatul susține că doar a încercat s-o sperie
Un bărbat din comuna Dămienești și-a incendiat soția, după ce a
stropit-o cu diluant pentru vopsea. El a spus apoi că a vrut doar să o sperie și că nu intenționa să o rănească. În familia Terezei și lui Gheorghe Albert, duminică a fost sărbătoare pentru că una dintre fiicele lor a primit miruirea. După ce au plecat de la biserică, cei doi soți au sărbatorit prin sat evenimentul și au mers acasă. O
ceartă banală s-a transformat într-o tragedie după ce bărbatul a decis să îi dea soției o lecție.”Pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul a vărsat conținutul unui recipient cu diluant pe soție și i-a dat focu. Aceasta a suferit arsuri pe 40 la sută din suprafața corpului”, ne-a declarat subcomisarul Carmen Șova, purtatorul de cuvînt al IJP Bacău. Incidentul s-a petrecut chiar în casa celor doi. După ce și-a văzut soția în flăcări, bărbatul a încercat să stingă focul și a strigat după ajutor. Prima care i-a auzit a fost fiica lor cea mare.”Eu eram afară. Am auzit strigăte în casă și am văzut focul. Am sărit să o sting pe mama și am aruncat apa și o pătură pe ea.Tata era și el peste ea, încerca să o stingă, avea mîinile
arse”, ne-a declarat Simona Albert , fiica celor doi. Tereza Albert are arsuri de gradul II si III pe aproximativ 40% din suprafața corpului. „Pacienta a fost arsă pe față, gît, torace anterior și pe mîini. În acest moment ea este pansată și se află sub tratament. Nu pot vorbi despre șansele de supraviețuire, dar pot doar să spun că pronosticul este rezervat și că starea pacientei este foarte proastă” a declarat medicul Dan Popa.
De cînd s-a trezit din beție și și-a dat seama ce a făcut, Gheorghe Albert plînge întruna și le spue tuturor că nu a vrut decît să își sperie soția și nu să o rănească atît de grav. Rudele soților Albert spun că cei doi se vor împaca pentru că au fost căsătoriți 25 de ani și au cinci copii, dintre care unul cu handicap, care au nevoie de ei mai mult ca oricînd. (Dan MUNTEAN, Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns