Un incendiu deosebit de puternic a izbucnit seara trecută la un bloc de locuinţe dintr-o comună din Argeş.
Opt familii au rămas fără un acoperiş deasupra capului, însă primăria a promis că le va ajuta pe acestea.
Din primele informaţii, incendiul ar fi izbucnit în podul blocului şi de acolo s-a extins cu repeziciune. Misiunea de lichidare a incendiului a fost cu atât mai grea cu cât maşinile de pompieri au făcut mai multe drumuri pentru realimentare cu apă pentru că la faţa locului nu se afla un hidrant.
Blocul aparţine primăriei, iar acolo erau cazaţi locatari cu chirie. Blocul, pentru că este unul foarte vechi, nu a fost asigurat. Oamenii rămaşi pe drumuri au fost adăpostiţi temporar la şcoala din comună. AMOS NEWS
Lasă un răspuns