Condiția indispensabilă a împlinirii copilului este sentimentul de a fi în securitate și iubit. El trebuie să simtă permanent că i se oferă tandrețe și că părintele îi acceptă rezultatele de la școală, chiar dacă nu se ridică întotdeuna la înălțimea așteptărilor. Niciodată un copil nu trebuie mustrat cu mînie, oricît de dificil îi este caracterul. Dacă părinții școlarului mic dau dovadă de înțelegere, țin pasul cu noile lui achiziții, îl încurajează cu afecțiune și îi oferă independență progresiv și cu măsură, vor constata că el va accepta cu ușurință normele de disciplină și ale procesului de învățămînt. La școlarul mic este încă foarte pronunțată dorința de a fi pe placul celor mari. Ambițiile părinților pentru copilul lor trebuie să fie în limite rezonabile, pentru a nu îi cere mai mult decît îi permite nivelul lui intelectual. Solicitările la care el nu face față îi dau un sentiment de insecuritate. Criticile aspre, pisălogeala, batjocura, comparațiile defavorabile sau pedepsele nu îl stimulează pe copil în a învăța. Pe de altă parte, este foarte important să fie evitate, pe cît posibil, laudele excesive, care pot duce la teame de eșec. Bucuria de învăța, de a descoperi și de a crea lucruri noi trebuie să fie cultivate sistematic, atît de părinți, cît și de dascăli. Aceste trăsături există deja în sufletul copilului și au fost cultivate în primii șase ani ai copilăriei, sub forma jocului. Odată cu școlarizarea, interesul copilului trebuie canalizat spre alte scopuri. Copilul trebuie, de acum, „învățat să învețe”. Dincolo de a deprinde să citească și să socotească, a învăța înseamnă să aibă o gîndire dirijată să amîne satisfacția propriilor dorințe și să lucreze pentru scopuri îndepărtate. Copilul trebuie să învețe să fie perseverent și să capete gustul lucrului bine făcut. Va fi încurajat să încerce mereu lucruri noi și să repete, ajutat în mod discret de părinți, pentru a evita insuccesul. Pe măsură ce se maturizează, școlarul va dobîndi gîndirea logică, va învăța să aprofundeze un subiect, să stabilească analogii, diferențe, cauze și efecte și să cute explicații. Va deveni capabil să gîndească critic despre ceea ce citește sau vede în jur, despre ceea ce spun și fac părinții. În această perioadă părinții se vor abține să își trateze copilul de sus sau prea autoritar. În raporturile dintre părinți și copii este bine să existe un dialog permenent, adesea ca de la egal la egal. Asemenea relații se răsfrîng adesea în mod favorabil, atît asupra atmosferei din familie, cît și asupra randamentului școlar.
Importanța ambianței familiale asupra dezvoltării școlarului
Copii din familiile bine închegate și cu nivel intelectual corespunzător vîrstei lor învață mai bine decît colegii cu aceeași dotare intelectuală, dar care provin din familii „cu probleme”. Dintre factorii care influențează randamentul școlar sînt de aminitit : interesul familiei pentru instrucția școlară, ocaziile oferite copilului pentru a-și îmbogăți cunoștințele și experiențele în afara casei și a școlii, încurajarea în muncă, stimularea pentru a citi cît mai mult. Este foarte împortant ca părinții să țină permanent legătura cu cadrele didactice, pentru a fi la curent cu progresele copilului făcute la școală și pentru a evita absenteismul școlar. De regulă, absenteismul care are alte cauze decît cele de natură medicală, crește odată cu vîrsta. Imaginația copilului nu cunoaște limite atunci cînd trebuie să născocească tot felul de motive pentru a lipsi de la ore, iar acest lucru se datorează, de cele mai multe ori, lispei de supraveghere și neglijenței familiei. „Copilul cu cheița legată de gît este, din păcate, un alt fenomen întîlnit în zilele noastre. Ocupați în cea mai mare parte a zilei cu problemele de servicu, părinții își lasă de multe ori copiii singuri în casă, fără nici o supraveghere din partea unui adult. În occident, acest lucru nu este posibil. Mama unui copil mai mic de 16 ani nu este primită niciodată la serviciu, dacă nu aduce o dovadă că și-a lăsat copilul sub supravegerea unui adult. Din păcate, acest lucru a devenit o practică frecventă la noi, iar cel care are cel mai mult de suferit este tot copilul. Lăsat singur în casă, copilul capătă dintr-o dată responsabilități cu mult mai mari decît îi stau în putere. Nu de puține ori lipsa de suprevaghere a unui adult aduce după sine și scăderea pregătirii școlare a copilului. Lecțiile sînt făcute deseori în fugă și superficial, iar televizorul devine, din păcate, singura modalitate de ocupare a timpului liber”, spune Gabriela Petrea, profesor de limbă engleză și consilier educativ la Școala Generală „Mihai Drăgan” din Bacău.
Condiții de lucru
În măsura în care este posibil se va asigura copilului o cameră sau un loc în care să își așeză cărțile și să își facă lecțiile în liniște. Pentru a putea lucra concentrat se vor evita: întreruperea lecțiilor pentru treburi casnice, zgomotele de fond produse, de pildă, de radioul lăsat deschis sau vizionarea, concomitentă a programelor TV. „De fapt, televizorul nici nu are ce căuta în camera copilului. Urmărirea programelor TV își pune amprenta asurpa gradului de oboseală a copilului. O bună măsură luată de curînd și de posturile noastre TV este introducerea semnelor care avertizează asupra acceptului care trebuie solicitat părinților pentru urmărirea unui anumit program. Nu este mai puțin adevărat că și în lipsa acestor semne de atenționare, multe dintre programe sînt destul de lipsite de caracter educativ. Violența se face resimțită, în ultima vreme, pînă și în programele de desene animate. Tocmai de aceea, jocul în aer liber ca modalitate de recreere, ar trebui preferat în locul urmării programelor TV. În plus, la îndemîna copiilor stau acum o serie întreagă de alte metode de petrecere a timpului liber. Jocurile video sau pe calculator, jocurile sportive, cercurile de desen, de muzică sau de aprofundare a limbilor străine pot fi, de asemenea, modalități pe cît de agreabile, pe atît de educative de ocupare a timpului liber”, mai spune consilierul educativ Gabriela Petrea. Copilul va trebui îndrumat să își facă lecțiile într-un anumit interval de timp pentru a se putea dedica și altor ocupații, pentru a se plimba și, de ce nu, chiar pentru a ajuta în gospodărie. Copiii care stau mult deaupra caietelor de teme și a cărților nu sînt, neapărat, și cei mai buni elevi. Acest lucru nu reprezintă decît o dovadă că nu s-au deprins, încă, să lucreze sistematizat. Ca atare, trebuie controlați și îndrumați de părinți.
Randamentul școlar
Randamentul școlar nu este întodeauna egal cu gradul de înzestrare al copilului. Un copil inteligent, dar nefericit, lucrează greu la școală. Altul, mai puțin dotat intelectual, dar foarte harnic și disciplinat, poate avea rezultate extrem de bune la școală. Unii copii gîndesc mai încet și se blochează dacă profesorii „îi iau mai repede”, alții nu se pot exprima, chiar dacă raționează bine. Sînt și copii neastîmpărați, visători sau leneși. Asta nu înseamnă, sub nici o formă, că sînt slab dotați din punct de vedere intelectual. Lenea se poate întîlni la copiii care „prind prea ușor” și care nu mai cred că este nevoie să învețe. Ea poate fi, însă, și o trăsătură de caracter, rezultatul influenței unor colegi sau lipsei de stimulare din familie. Copiii cu infirmități sau cei cu boli cronice care îi „exclud” pentru o vreme din colectivul clasei sînt, adesea, ținta ironiilor colegilor, se autoizolează și devin timizi. Părinții și cadrele didactice pot găsi cauzele autoizolării copiilor și, uneori, le pot remedia, înainte de a-i mustra „că ar putea face mai mult”.
Lasă un răspuns