Un deținut în vîrstă de 19 ani și-a pus capăt zilelor în Penitenciarul Bacău, în noaptea de miercuri spre joi. Laurențiu C. era condamnat la doi de închisoare pentru tîlhărie și ajunsese în Penitenciarul Bacău în luna septembrie.
„Fapta s-a petrecut în jurul orei 01.00 în baia din celulă, iar trupul tînărului a fost descoperit la scurtă vreme de un coleg de celulă care a dat alarma. Sinucigașul împrovizase un laț dintr-un cearșaf, iar asupra sa nu a fost găsit niciun bilet prin care acesta să-și justifice gestul”, a spus inspectorul Adrian Novac, purtător de cuvînt la Penitenciarul Bacău. Se pare că tînărul a așteptat pînă au adormit colegii de celulă, după care s-a spînzurat. Imediat după ce a fost dată alarma a fost alertat echipajul medical al instituției, iar la fața locului a fost trimis și o ambulanță SMURD. Eforturile medicilor au fost în zadar, aceștia înregistrînd decesul. Angajații Penitenciarului Bacău spun că băiatul era liniștit și nu știu să fi avut probleme familiale.
Un alt caz de tentativă de suicid s-a petrecut în aceeași noapte tot în Penitenciarul Bacău. Este vorba despre un bărbat recalcitrant, supărat că nu-l vizita soția. „Acesta este cunoscut cu probleme disciplinare și a amenințat că se va sinucide. Între timp, deținutul problemă a fost transferat la altă unitate de detenție”, a adăugat Novac. (R.I.)
Lasă un răspuns