Un filozof de 16 ani care joacă la Bursă

Actualmente filozof, viitor economist, Sergiu Matei Lucaci confirmă promisiuni și ”se joacă” la Bursă de aproape un an. La doar 16 ani, îl are ca mentor pe Nietzsche și deja are lansat primul volum de eseuri, „Muntele virtuții”. Atipic prin definiție, deștept mult peste medie, Matei Lucaci își ocupă timpul gîndind. Citiți un interviu neconvențional:

Reporter: – Care sînt izvoarele pasiunii pentru filozofie?
Sergiu Matei Lucaci: -în filozofie, problema principală este, în sine, actul creativ. Cu ajutorul unor alte cărți, specializate în filozofie sau istorie, îmi pot crea o bază de plecare. Importante sînt, însă, ideile. Primul meu eseu, ”Raportul Om-Dumnezeu”, l-am scris în clasa a VIII-a, fără nici o ciornă, fără un plan de idei, efectiv am debitat tot ce se acumulase în ani și ani de existență pe pămîntul acesta și asta pentru că filozofia nu se învață, se simte. Pentru cei înzestrați cu simțul filozofiei, ideile apar în urma unui așa zis reflex de gîndire, pentru că orice ar putea cauza un raționament de gîndire filosofic.

R : – âl critici pe Nietzsche, cum de ai curajul acesta și cum de îți permiți?
S.M.L.: – A fost o reacție naturală, pe care am simțit-o la lectura ”Amurgului idolilor”. Citind întreaga carte, îți poți da seama că Nietzsche a avut rolul de mentor, eu însă îmi păstrez poziția față de critica lui anticreștină și față de mentalitatea imoralistă pe care o promovează. Am însă o serie de similitudini, pe care doresc să le dezvolt în următoarele mele proiecte de carte cu privire la pozița față de mediocritate și față de incapacitatea de a percepe sublimul și, în consecință, substiturea lui cu anumite comportamente grosiere. După cum vezi, aproape orice ajunge astăzi sa provoace un rîs prostesc, un rînjet disprețuitor față de absolut orice, toate cu un umor superficial. Nu se mai percepe sublimul, nici în artă, nici în muzică, nici în comportament

R: – âl contești pe Nietzsche și în poziția față de biserică. De ce? Care e poziția ta față de creștinism și cum îl vezi pe Dumnezeu ?
S.M.L.: – Eu sînt un moralist și poziția mea față de promovarea unor mentalități imorale nu se încadrează sub nici o formă în afirmația lui Oscar Wilde, conform căreia „Valoare unei idei nu are nimic în comun cu sinceritatea celui care a scris-o”. Sînt ferm de partea Bisericii, a moralei, și sînt recunoscător față de Biserică pentru educația morală pe care o promovează. Sînt multe lipsuri în sistemul religios, motiv pentru care sînt un promotor al radicalismului religios.

R: – Ce înțelegi, mai exact, prin „radicalism religios”?
S.M.L.: – Nu aș vrea eu acum să fac apologia islamului, dar atunci cînd îți este jignită divinitatea ar trebui să fie natural să manifești repulsie față de delator. în cazul Islamismului, e ușor observabil, la noi deja nu mai are importanță.

R: – Care este ideea ta despre Divinitate?
S.M.L.: – Eu cred în Rai și Iad, cred în Judecata de Apoi, pentru că trebuie să existe o formă de dreptate absolută. Există numeroase exemple de oameni care scapă nepedepsiți. Stalin a omorît 20 de milioane de oameni și a murit în somn. Pe Hitler nu l-a omorît nimeni, pînă nu și-a pus pistolul la tîmplă singur. Sînt numeroase persoane care încalcă toate convențiile morale.

R: – Cum vezi conceptele de Rai și Iad?
S.M.L.: – în eseul meu final, am formulat o teorie conform căreia, plecînd de la motivul păcatului originar, momentul în care Adam și Eva au săvîrșit păcatul divin, consumînd mere din pomul oprit, au dezvoltat o conștiință. Acum, cunoașterea binelui și a răului desemnează cel mai bine ideea de conștiință. în felul acesta, existența unui mecanism autocorectiv trebuie să presupună și existența păcatului. Odată depășită convenția lumească, prin moarte, cei care au respectat conștiința vor transcende în acel Rai, iar conștiința le va fi suprimată. în timp ce nelegiuiții se vor lipsi de trup, de simțuri și de satisfacția de a încălca convenția morală, rămînînd doar cu conștiința și cu mustrările de conștiință.

R: – âți petreci marea majoritate a timpului gîndind mult, cum te integrezi în grupuri de prieteni, în viața socială?
S.M.L.: – Sincer să fiu, puțin mă interesează. Aristotel spunea „Diferența dintre un om deștept și un om prost e, prima oară, de scopuri și, a doua oară, de dorințe”. în consecință, eu îmi formulez scopuri și, prin ceea ce fac în fiecare zi, dau veridicitate spuselor lui Aristotel. Capacitatea de a-ți formula scopuri dezvoltă o maturitate în dimensiuni sporite. Desigur, pe baza ei se ard multe etape. Unii spun că mi-am ratat copilăria, tinerețea…

R: – Ești atipic, cum de nu ai preocupări comune?
S.M.L.: – Eu îmi ajut singurătatea, pentru că și singurătatea mă ajută pe mine. Acum, nu că m-aș încadra eu în condiția omului de geniu, dar găsesc o similitudine cu Nietzsche „Nu mă acceptă societatea? Și, care e problema? O disprețuiesc înzecit, de cît mă disprețuiește ea pe mine”. Nietzsche a combătut mediocritatea, o combat și eu, la rîndu-mi. Să fii normal, să mergi la băut, la o bere la cîrciuma din coluțul liceului, toate astea ar defini conceputul de normalitate. Normalitatea nu are un sens stabil, este degenerată de evoluția societății. Conceptul de normalitate, însă, a căpătat sensul de mediocritate. Eu nu doresc să subscriu acestui concept și puțin îmi pasă dacă sînt considerat atipic, anormal.

R: – Totuși, cum te vezi peste ani? Ce vrei să te faci ”cînd vei fi mare”?
S.M.L.: – Vreau să fiu economist. Am intenția să studiez în străinătate, în America mai exact. Deja mă pregătesc pentru SAT-uri și pentru Bac-ul american. Acolo e modelul capitalismului perfect și al celui bursier. (A consemnat, Madalina OPRIȘAN)unei idei nu are nimic în comun cu sinceritatea celui care a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!