Un fost campion național de ciclism păzește SIF Moldova

La 52 de ani, Remus Kefren este un împătimit al ciclismului. Din 1977, cînd a făcut turul orașului și apoi turul județului Bacău, și pînă în 1987, cînd s-a retras din activitatea competițională, Remus a trăit din plin viața pe două roți. Păstrează numeroase amintiri, dintre care la loc de frunte a rămas conducerea flacării olimpice în anul 1980, pe distanța de un kilometru.

Cu o bidinea în mîna dreaptă și o șapcă pe cap, omul vopsește de zor o cămăruță. Un gardian îl cheamă la poartă. Cu ochii mari și cu vădită suprindere, vine spre noi și ne salută. Facem prezentările de rigoare. „Omul cu bidineaua” se destinde. Ne poftește la el în birou. Aduce două scaune și deschide o mapă ticsită cu diplome și frînturi din ziarele de altădată. Într-un colț de cameră, rezemat de perete, se odihnește Peugeot-ul 100. O semicursieră performantă.

Așa l-am întîlnit pe Remus Kefren. Ciclist pînă-n măduva oaselor, el păstrează vii toate amintirile din perioada de glorie. Acum este angajat pe post de paznic la sediul S.I.F, de pe strada George Bacovia. Lucru care contează prea puțin pentru el. „M-am apucat de ciclism din 1977, dar de la 6 ani am mers pe tricicletă, povestește nostalgic Kefren. În anul cutremurului am făcut primul tur al orașului, pe o distanță de 20 de kilometri și apoi turul județului. Am luat locul întîi. Acesta a fost începutul. Au urmat mai multe participări la diverse competiții județene și naționale la Piatra Neamț, Vrancea și în alte orașe”.

Cînd a amintit de Vrancea, Remus a zîmbit. L-am întrebat ce amintiri îi trezește acest județ și ne-a făcut părtașii unuia dintre cele mai haioase momente din cariera lui de ciclist. „Era în 1979. În cadrul «Daciadei» s-a organizat un tur al Vrancei la care am participat și eu. Pe la jumătatea traseului, din cauza unor încurcături, am rămas în Soveja. Acolo am văzut prin magazine produse care nu se găseau la Bacău. M-am lăsat furat de peisaj și am pierdut legătura cu ceilalți cicliști. Am cumpărat ce-am putut, după care m-am întors acasă”, ne-a povestit fostul ciclist. Toate medaliile de la Daciada și cupa „Voința” le-a păstrat cu mare grijă. Kefren se laudă că a reușit să parcurgă distanța dintre Bacău și Constanța în doar 18 ore. Cea mai frumoasă amintire o păstrează, însă, din 1980, cînd a condus flacăra olimpică pe distanța de un kilometru, în comuna Bălcescu. „Am avut și atunci parte de peripeții. În timp ce duceam flacară olimpică, am simțit un miros insuportabil de la crescătoria de porci a ISCIL-ului. Eram gata să las flacăra jos din mînă, dar am izbutit să trec și peste asta. A mai încercat să concureze și la un tur al Cehoslovaciei, însă s-a întîrziat cu plecarea și s-a dus competiția”.

S-a retras în 1987, tot după ce a ocupat locul I la o competiție ciclistă. „Aveam 37 de ani, căpătasem reumatism din cauza frigului îndurat prin întreceri, și am renunțat”, și-a justificat Remus abdicarea oficială. I-a rămas un ultim vis: „îmi doresc să fac un tur al Europei cu biclicleta, însă cine știe dacă voi reuși vreodată!”. Cu tristețe în glas și cu un gest scurt, a tras lîngă mîna stîngă o scrumieră pe care era inscripționat „Turul României 2001”. „M-ai păstrez și acum legătura cu cei de la București”, a explicat el, și-mi mai trimit chestii de-astea, traseele oficiale și alte asemenea.

Deși a fost ciclist de performanță, Remus nu e legitimat nicăieri. În Bacău n-a existat un club de ciclism. Își strînge tacticos diplomele și ziarele care îi pomenesc numele. Îl rugăm să facă o poză pe semicursieră. Sare ca ars de pe scăunel și, cerîndu-și scuze, s-a dus într-o altă cameră, de unde, în cîteve clipe, se întoarce în costum de ciclist. „Aștia mi-au spus că o să mă îngoape cu ea”, zice Remus, apucînd Peugeot-ul de coarne, pentru a poza. (C. GHERASIM)