• Vasile Silvaș a fost închis în carecerele comuniste la nici 20 de ani pentru că a vrut să fugă în Vest • el a fost arestat de securitate și trimis la Piatra Neamț și apoi la Craiova • dosarele actuale atestă perioada în care omul a fost arestat, dar nu și cînd a fost eliberat • conform actelor, el ar trebui să fie în arest și azi
Vasile Silvaș este un bătrîn din Buhuși. L-am găsit stînd pe banca din fața blocului. Se gîndește la ceva. La anii tinereții poate! Dar nu aș băga mînă în foc, pentru că din cîte știu tinerețea omului a fost una plină de suferințe. Sătul de greutățile din țară, fără nici o aspirație sau afiliere politică, Vasile Silvaș a încercat să fugă din țară, cu alți cinci tineri de vîrsta lui. Nu avea nici 20 de ani, iar ceilalți mai erau încă copii. Au fost prinși și arestați pentru „trecere frauduloasă a frontierei și omisiunea denunțării”. Au fost duși în pușcării și uitați acolo. Nimeni nu s-a mai interesat de ei. Nu tu proces, nu tu vești de la cei dragi. Bătăi și anchete peste anchete. Și iar bătăi pentru a se turna unii pe alții. Unii au rezistat, cum este cazul lui Vasile Silvaș, dar alții au clacat.
„Am fost arestat în 1949. Nu aveam 20 de ani împliniți încă. Condițiile de trai erau foarte grele. Căutam de lucru pe unde se găsea. Am fost la Hunedoara, dar m-am îmbolnăvit de tifos exantematic. M-am întors la locurile natale, în Buhuși. Dar nu avea nici o posibilitate de trăi aici. Acasă eram mulți frați, părinții nu erau avuți, așa că trebuia să mă descurc singur. Nu aveam cu ce să mă îmbrac și să mă încalț. Am plecat să-mi încerc norocul și la Iași. N-a mers nici aici. Umblam prin oraș desculț de parcă eram Raj Kapoor. La fete nici nu îndrăzneam să ridic ochii pentru că îmi era rușine. N-aveam nimic. M-am întors la Buhuși. Aici hoinăream și munceam cu ziua, cînd găseam pe la cineva. Eram mai mulți tineri fără servici. Într-o zi, unul dintre ei a zis «Hai să mergem la Tito!». Ne-am urcat în tren, era linie rusească pe atunci și am plecat. Eram șase tineri, isteți și am ajuns la granița cu Iugoslavia fără probleme. Nu știam unde ne vom opri. N-aveam nici o țară țintă. În capul nostru era doar un loc unde aveam certitudinea că putem face ceva cu viața noastră. La graniță am studiat terenul. Nu se putea trece decît cîte doi. Primul grup de prieteni a plecat. Eu eram în al doilea. Au fost prinși și ne-au turnat pe toți. Am fost luați ca din oală imediat”, își aduce aminte bătrînul de peste 74 de ani.
La cercetări se administrau bătăi crîncene
Vasile Silvaș nu a fost prins pe graniță. Cînd a fost „săltat” de securitate nu a recunoscut nimic și nu și-a dat în gît colegii. Din șase, patru au fost arestați. „L-am luat pe «Nu» în brațe și nu am mărturisit nimic. dacă recunoșteam riscam să iau zece ani de închisoare și trebuia să-mi dau în vileag colegii. Nu am vrut așa că am tăcut mîlc. Întîi m-au dus la Piatra Neamț, la penitenciar, dar apoi ne-au pus în zgardă pe toți patru și ne-au trimis la Craiova. Aici au apărut suferințele. De mîncare ne dădeau 100 grame de pîine pe zi, cartofi scoși direct din pămînt și fierți, ca la porci și praz. Cînd nu era pîine era terci de făină de porumb. Cinci luni de zile n-am văzut soarele. Eram ținut numai în anchete. De fiecare dată eram bătut ca să recunosc vina ce mi-o aduceau. Eram niște copii și ei ne băteau ca pe animale. Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte. Ne-au judecat, dar nu ne-au dat sentință. Și acum în dosare scrie doar cînd am fost arestați, dar nu și cînd am ieșit. Singura perioadă certă este cea de patru luni pentru care am obținut prevederile legii 118. Dar am stat închis în cercetări mai bine de un an”, mai istorisește Vasile Silvaș.
La Craiova, Vasile Silvaș a stat închis timp de cinci luni de zile fără să poată scrie acasă și nici măcar să vadă lumina soarelui. Nu era lăsat să-și facă plimbarea zilnică de 15 minute, de care se bucurau alți deținuți. „Într-o zi a venit șeful de la securitate în vizită, unul Moise. Am început să bușesc în ușă și să zbier. Au deschis și l-am întrebat de s-a au uitat de noi acolo. A dat dispoziție să beneficiem și noi de plimbare scrisori și pachet de acasă. Dar după ce a plecat am mîncat o bătaie soră cu moartea de la gardian pentru îndrăzneala mea. Abia după două luni am obținut și eu drepturile pe care le solicitasem”, mai spune Vasile Silvaș. După un an a fost eliberat. L-au scos pe ușă, cum s-ar spune „cu șuturi în fund”. În actele eliberate la cererea fostului deținut politic, pentru a beneficia de prevederile legii 118, de către Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului Justiției și Serviciului Român de Informații scrie că „nu rezultă că a existat o hotărîre judecătorească în aceast caz și nici data eliberării”. Cu alte cuvinte, Vasile Silvaș este deținut și acum, la mai bine de jumătate de secol de la data arestării. Perioada la care fac referire actele este cea în care bătrînul a fost închis la Piatra Neamț, de patru luni. De cele mai bine de șase luni de închisoare și cercetări de la Craiova nu se mai știe nimic. La solicitările lui Vasile Silvaș i s-a răspuns că această perioadă nu figurează în nici un act. Tînărul intrase în închisoare cu o greutate de 78 de kilograme. A ieșit cu 45 de kilograme. Restul a fost pierdut datorită suferințelor îndurate.
Abia scăpat din închisoare, Vasile Silvaș a fost luat în armată. Și nu oriunde ci la „Detașamentul de Muncă H4”. Stagiul militar a durat patru ani de zile. „A fost ca la închisoare, dar eram liber și mă puteam bucura de permisii. Detațamentul era format din foști arestați politic, avocați, ingineri și preoți. Muncea la construcția uzinei de la URA. Am cărat în spate cărămizi, am săpat. Munca era chinuitoare. Dar am trecut și peste asta”, își mai aduce aminte bătrînul. Singurele probleme pe care le-a mai avut cu securitatea a fost au fost în 1975, cînd fiul lui a dat la facultate. „Am avut noroc de referințele pe care mi le-a dat conducerea fabricii de stofe, unde am lucrat din 1954 pînă în 1988 cînd m-am pensionat”, mai povestește fostul deținut.
Nici la bătrînețe, Vasile Silvaș nu și-a găsit liniștea. Într-un apartament de două camere locuiește el, soția și familia fiicei lui: nepoțica și ginerele. Fata bătrînului este șomeră din 1989, cînd a fost disponibilizată de la fabrica de stofe. Nu a mai reușit să se angajeze nicăieri. Din cei 3.600.000 de lei cît are bătrînul și soția lui, plus ce mai cștigă ginerele, Vasile Silvaș speră că va putea într-o zi să-i ia o garsonieră fiicei lui. Pentru el viața a fost presărată cu suferințe, iarmomentele fericite au fost foarte puține. Dar a mers înainte! (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns