~2 min lectură 0 comentarii

Un francez la Onesti

Redacția Ziarul de Bacău

Zilele trecute, Paul Hassenforder, un renumit origamist francez si fondator al organizatiei umanitare “Languedoc – Roumanie”, din Montpellier, a fost prezent la Onesti, unde a participat la o serie de manifestari organizate de Asociatiei Nonguvernamentale Pentru Dezvoltare Comunitara (ANPDC) „Forum”, care se ocupa de sprijinirea copiilor defavorizati din municipiu. Francezul a luat parte la un spectacol artistic, sustinut de copiii de la asociatia “Forum” si organizat la bilbioteca municipala, la festivitatea de inchidere a Scolii de vara in limba franceza, precum si la cursurile de teatru, muzica, dans si origami, concursurile de desene pe asfalt si intrecerile sportive, dar si la drumetiile efectuate in zona, cum ar fi cea de la Scutaru. Totodata, Paul Hassenforder a facut noi donatii pentru copiii de la ANPDC “Forum”, la fel ca in toti cei 8 ani de cind vine la Onesti. Presedintele asociatiei onestene, profesoara Adriana Lupu, a apreciat ca sprijinul acordat de Paul Hassenforder si sotia acestuia, Anette, care s-a stins din viata anul trecut, a fost unul decisiv pentru buna desfasurare a activitatilor organizate de ANPDC “Forum”. An de an, sotii Hassenforder au donat bani, inclusiv pentru sediul din cartierul Buhoci al asociatiei onestene, dar si haine, rechizite, alimente, instrumente muzicale pentru Clubul „Do, Re, Mi, se aud voci de copiii!”, din cadrul ANPDC “Forum”, biciclete pentru Clubul de cilcism „Anette Hassenforder”, infiintat in memoria sotiei lui Paul, si alte bunuri. In calitate de experti mondiali in origami, Paul si Anette Hassenforder s-au implicat activ si in organizarea activitatilor concrete desfasurate de copiii defavorizati. Paul si Anette au fost institutori si, dupa ce s-au pensionat, au devenit cunoscuti in lume ca inventatori ai tehnicii „origamistoire”, care combina arta origami cu cea narativa. Tehnica este destinata animarii grupurilor de copii prin construirea de decoruri si personaje din hirtie, concomitent cu lecturarea de povesti si fabule, iar din astfel de activitati, derulate in tarile Uniunii Europene, sotii Hassenforder au strins bani pentru copiii defavorizati ai Onestiului.

George MARTIN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.