Adrian Sichitiu, inspectorul șef al Inspectoratului de Stat în Construcții al județului Bacău, spune că una dintre problemele pe care le au locatarii care și-au montat de curînd ferestre termopan este legată de așa-numita „aburire” a ferestrelor. Un geam montat corect, bine etanșeizat poate să transpire. Acest fenomen nu trebuie confundat, însă, cu condensarea apei din spațiul dintre geamurile izolatoare. În acest caz, nu poate fi vorba decît despre un defect de execuție”, a explicat inspectorul Adrian Sichitiu. El mai adaugă că este suficient să se facă aerisirea camerei de două ori pe zi și problema așa-numitei transpirații a geamurilor este rezolvată. În plus, un spațiu este sănătos si igienic atunci cînd este bine ventilat. De asemenea, și pereții trebuie să fie permeabili la vapori. Condensul poate apărea și atunci cînd pereții exteriori ai clădirii nu sînt bine izolați termic și vaporii de apă care îi traversează se răcesc brusc – apare așa numitul „punct de rouă”. Nu în ultimul rînd, folosirea tapetului lavabil sau a vopselurilor acrilice pot fi soluții care reduc substanțial permeabilitatea pereților, iar schimburile naturale spontane de aer nu se mai produc.
Cauzele formării apei de condens pe geamul termopan
Inspectorul Adrian Sichitiu mai spune că într-un spațiu locuit se produc în permanență vapori de apă, din motive precum gătitul din bucătărie, aburii din baie, spălatul rufelor în apartament, aburii rezultați în urma respirației sau prezența florilor în locuință.
Apa se găsește în permanență în aer, sub formă de vapori.
Cantitatea maximă de vapori de apă este în strînsă legătura cu temperatura ambientului. Atunci cînd aerul este saturat și temperatura scade cu cîteva grade, de exemplu în timpul nopții, o parte din vapori se condensează pe suprafețele reci existente în încăperi (geamuri, rame, etc.). Condensul mai poate apărea și în condițiie în care umiditatea în încăpere este crescută, iar temperatura interioară a geamului termoizolant este scăzută, dacă este împiedicată circulația aerului cald de la corpurile de încălzire, spre geam, dacă nu se aerisesc suficient încăperile – ținînd cont că acest tip de tîmplărie este etanș, spre deosebire de tîmplăria clasică, și nu permite schimbul spontan de aer, ori dacă ferestrele sînt montate în jumătatea exterioară a peretelui.
Cum poate fi evitată apariția condensului
• aerisirea corespunzătoare a încăperii, urmată de o încălzire uniformă la temperaturi moderate;
• modificarea circulației aerului cald, astfel încît curentul de aer cald să treacă în lungul ferestrei, pentru a obține coeficienți mai mari de transmitere a caldurii;
• acolo unde există glafuri interioare ce acoperă suprafețele radiante ale corpurilor de încălzire, să se practice în glaf goluri care să permită circulația aerului cald spre ferestre;
• camerele orientate spre nord, sau pe direcția vîntului dominant, să fie mai bine încălzite și izolate;
• sursele de umiditate să fie controlate, astfel încît să nu se ajungă la saturarea aerului din punct de vedere al umidității.
Atenție la montarea ferestrelor
Inspectorul Adrian Sichitiu este de părere că la această oră sînt puțini locatari care știu cum trebuie montate ferestrele cu geamuri termopan. „De cele mai multe ori, ferestrele vechi sînt demontate, după care imediat sînt montate ferestrele noi. Lucru total greșit! Mai întîi se reface glaful, se lasă să se usuce tencuiala și abia apoi se montează noua fereastră. Toleranța între glaf și fereastă nu trebuie să fie mai mare de 8-10 milimetri. Spuma poliuretanică trebuie doar să etanșeizeze locul, nu să umple golurile rămase în glaf după demontarea vechiului geam. Mai mult, beneficiarii ferestrelor cu geam termopan trebuie să se asigure că la exterior a fost montat șnurul de etanșeizare și abia mai apoi a fost refăcută tencuiala glafului”, explică Adrian Sichitiu. El adaugă că la fel de important este și locul în care este montată noua fereastră. „La pereții dintr-un singur strat, de genul celor construiți din cărămidă, fereastra va fi montată pe mijlocul peretelui. La pereții care au la exterior un strat termoizolant, așa cum este cazul clădirilor noi, fereastra trebuie montată în zona în care este termoizolația”, mai explică inspectorul Sichitiu.
Cum se întrețin ferestrele termopan
Sistemele de uși și ferestre confecționate din PVC nu necesită o întreținere specială. Este bine, însă, de reținut că feroneria, ca orice mecanism, necesită gresare periodică. De aceea este bine ca, cel puțin o dată pe an, să fie gresate toate mecanismele de închidere- deschidere, ca să putem beneficia de confort maxim pe o perioadă de timp cît mai îndelungată. Gresarea mecanismelor intră în obligația locatarilor, chiar dacă ferestrele se află în perioada de garanție. De regulă, majoritatea sistemelor de uși și ferestre confecționate din PVC sînt garantate pentru o perioadă de 18 luni de la montare. Durata medie de viață diferă în funcție de firma producătoare, însă, în medie, ea se ridică la aproximativ 25 de ani. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns