Un „grătar” pentru bătrînul veteran

Bătrînul veteran privește cu mare atenție în galantar, diversitatea asta de carne și prețuri îl cam năucește și, în cele din urmă, îi zice măcelarului, pe un ton care nu admite replică: „Bucata aceea!”. Măcelarul alege între plămînii și splinele de vită și-i dă omului ceea ce a cerut. E o splină mare, ca o cîrpă de șters praful din bibliotecă, roșu-închis la culoare, o cîntărește și spune, scurt, moșului: „Douăzeci de mii”. Bătrînul, care nu aude prea bine, îl întreabă: „Cît ziceai?” și, auzind răspunsul, bagă mîna în buzunarul de la piept și scoate două bancnote a zece mii. Ia sacoșa și pare tare satisfăcut. âmi zice: „N-ai idee ce bună e…! O fierbi, dar nu prea mult, o scoți și o pui pe grătar. O friptură pe cinste! încearcă și dumneata, n-o să-ți pară rău…!”. Ochii îi strălucesc pe fața mică, lunguiață, brăzdată de riduri, iar pălăria – veche și udă, la margini, de transpirația omului, îi cade pe frunte. Spune că-i din Mărgineni, iar eu știu că-i veteran de război după insigna ce i-o văd prinsă de reverul hainei și cele vreo două sau trei decorații prinse tot aici. Așa, mic și bicisnic, bătrînul se strecoară ușor, ca un viezure, prin mulțimea din magazinul de carne din piața mare a orașului. Afară, răsuflînd ușurat, descopăr că ochii îi sînt albaștri și foarte tineri. âl întreb cîți ani are și-mi spune că are „84 în 14 noiembrie”, și-mi zic, în gînd, că ăștia, micii de statură, par tot tineri, ca și… vrabia. Numai că moșul a făcut războiul, era foarte tînăr cînd a plecat la armată, l-au încorporat și l-au trimes direct „în foc”. „Dumnezeu a fost cu mine! Tare mulți tovarăși de arme am mai pierdut!”. Observ că ochii i se umezesc, amintirile lui sînt numai ale lui, el le trăiește, fac parte din viața lui „cunoscută”, pe care e… stăpîn. „Ce-o fi, nu știu și nici nu pot să știu. Dar ce a fost știu, că eu am trăit acele vremuri, acele zile și acele nopți…”. Un fel de nostalgie îl cuprinde și gîndesc ce bine am făcut că am intrat în vorbă cu el. Dar nu-l mai zgîndăr, îi întind mîna și plec urîndu-i sănătate și ani mulți. „Să nu uiți să cumperi o splină de vițel. âți iese o friptură de o să mă pomenești!”, îmi mai spune el și pleacă animat de gîndul că, o dată ajuns acasă, va mînca o astfel de… bunătate. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!