Cătălina CHIFU
Eugen Mihai Mereuță, unul din inculpații din Dosarul „Damaschin”, condamnat de Tribunal la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane, a dorit o întâlnire cu presa și a organizat, ieri, o conferință într-o cafenea din Bacău. În primul rând, el a încercat să demonteze toate acuzațiile procurorilor, susținând că nu este vinovat de faptele pentru care a fost condamnat și că nu a avut nicio legătură cu ceilalți inculpați – Dinu Damaschin (care a murit în sala de judecată pe 17 februarie 2012) și Claudiu Ciucă, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Mereuță își pregătește acum apelul și speră că Monica Gabor îi va veni în ajutor. „Am fost acuzat că am fost <călăul> Monicăi Columbeanu și al altor 15 fete – susține, revoltat, Eugen Mereuță. Că am traficat, împreună cu Damaschin, 16 femei, printre care și Monica Columbeanu. Unele au dat declarații la Parchet și apoi, în instanță, au spus că nici nu mă cunosc. Procurorii nu au probe împotriva mea. În telefonul meu nu s-au găsit numere ale fetelor, nu am vorbit cu niciuna. Două dintre fete spun că Monica lucra în apartamentele mele, care nici măcar nu sunt ale mele. De aceea vreau ca Monica Columbeanu să vină în instanță, ca martor în apărarea mea, și să infirme aceste acuzații, să spună adevărul. Am cerut și la Tribunal să fie chemată Monica, dar mi s-a respins, pe motiv că declarația ei nu este relevantă. Monica a dat declarație doar la Parchet și numai legat de Damaschin, la mine nu s-a referit”.
Eugen Mereuță susține că singura vină pe care o recunoaște este față de soția lui: „Eu eram client la saloane de masaj erotic. Bucureștiul e plin de așa ceva. Le vedeam pe fete dezbrăcate, am fost clientul lor și unele de acolo mă știu și m-au recunoscut în instanță. Cu Damaschin nu am avut nicio legătură, pe Ciucă nici nu-l cunosc. Însă Damaschin deranja, vorbea de nume sonore la televizor. A trebuit să fie grup infracțional și l-au găsit pe Mereuță și pe unul, Ciucă. Acuzațiile ce mi se aduc sunt de constituire grup infracțional, trafic minore și proxenetism”. Mereuță speră acum că măcar Curtea de Apel îi va accepta cel mai important martor, în opinia sa, Monica Gabor.
Mereuță, anchetat pentru moartea lui Damaschin
Mereuță a vorbit, ieri, în conferința de presă, și despre cum a încercat în 2012 să-i salveze viața lui Dinu Damaschin și, drept răsplată, a fost acuzat și anchetat pentru omor. „Pe 17 aprilie 2012, când a murit Damaschin, eram în instanță – își amintește Mereuță. O oră și jumătate am așteptat decizia Curții de Apel de prelungire a arestului. Am văzut că Damaschin făcuse pe el. Era rece. Am cerut să-mi dea drumul la cătușe să-i fac masaj cardiac. L-au întins pe jos și i-am făcut masaj puternic, pentru că așa se face, vreo 10 minute. Apoi a venit Salvarea. La vreo două luni am primit citație în Penitenciar. Mama lui Damaschin a făcut plângere la Parchet că eu l-am omorât. Parchetul a făcut cercetări și a ajuns la concluzia că eu i-aș fi rupt coastele și i s-a perforat plămânul. 5 luni de zile am fost purtat în instanță, dar în final m-au achitat.”
Lasă un răspuns