Grigore Druță, unul dintre moldovenii arestați în dosarul privind asasinarea lui Valeriu Damian, a avut, ieri, o cădere nervoasă în sala de judecată. El a început să plângă și i-a implorat pe judecători să-l lase în libertate. Președintele completului l-a atenționat de două ori să se calmeze. „Lăsați-mă în pace! – a izbucnit moldoveanul Mi se aduc atâtea acuzații! Vor să mă trimită în închisoare, să mă omoare cineva acolo!”. Avocații au scos în evidență mai multe deficiențe în desfășurarea anchetei, lipsa probelor și declarațiile contradictorii ale martorilor.
De cealaltă parte, procurorul de ședință a pus accent pe gradul ridicat de violență și planul prestabilit al autorilor crimei. Curtea de Apel a respins, ieri, recursurile declarate de inculpați împotriva menținerii stării de arest preventiv. Moldovenii se află după gratii de circa șapte luni. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns