• rezultatele „maturității” indică un procent de promovabilitate de 72,301% la nivel de județ • bacalaureatul a însemnat un dezastru pentru liceele particulare • șase elevi de la Liceul „George Apostu” spun că două colege au fost lăsate în sala de examen cu telefoanele mobile și au vorbit cu diverse persoane în timpul concursului • alți părinți și elevi de la „Grigore Cobălcescu” din Moinești au cerut repetarea bacalaureatului
„Calculatorul mărturisește” este una dintre producțiile clasice ale cinematografiei românești din anii ’80. Astăzi, cele care au mărturisit au fost testele grilă, care, potrivit inspectorului Neculai Gruia, vicepreședinte al Comisiei județene de bacalaureat, „au scos adevărul la iveală”. Adevăr care, în cifre seci, înseamnă 1.306 candidați respinși la examenul de bacalaureat dintr-un total de 5.103 înscriși, din care s-au prezentat la concurs 4.715 oameni. Adică un procent de promovabilitate de 72,301%, ceea ce înseamnă că un absolvent de liceu din patru nu a reușit să treacă de „maturitate”. Defalcate pe forme de învățămînt, statisticile de mai sus arată procentaje ceva mai bune decît media pe județ în cazul candidaților care au terminat liceul la „zi”, dar scot la iveală un adevărat dezastru în cazul celor de la clasele de seral, cu frecvență redusă și cele de la liceele particulare.
Dacă în cazul liceenilor de la „zi” procentul de promovabilitate este de 75,22% (1.114 candidați respinși și doi eliminați dintr-un total de 4.493 de liceeni prezenți), la „seral” acesta scade la 13,83%, pentru a ajunge la un aproape neverosimil 8,82% la clasele cu frecvență redusă. Cît privește cele două licee particulare din județ – „Grigore Tabacaru”, respectiv „Grigore Moisil” – acestea au reușit „performanța” de a avea un procent de promovabilitate nul în cazul elevilor de clasa a XII-a de la „zi”. La „Tabăcaru” s-au înscris la bac 27 de absolvenți ai clasei a XII-a, au fost prezenți toți, dar nu a promovat nici unul, în timp ce din cei 12 absolvenți ai Liceului „Moisil” nu a venit la bacalaureat nici unul. „Procentele sînt reale. Trebuie făcută însă o distincție clară între învățămîntul de zi și cel seral și cu frecvență redusă. Procentele de promovabilitate de la ultimele două forme de învățămînt trag un semnal de alarmă și trebuie analizată foarte bine această problemă. Deasemenea, procentele spun multe și despre calitatea învățămîntului de la liceele particulare. Oricum, testele grilă au scos adevărul la iveală”, ne-a declarat inspectorul Neculai Gruia.
Bilanțul examenului de bacalaureat poate suferi cîteva modificări după soluționarea contestațiilor depuse după probele scrise de limba română și literatura universală, singurele două discipline, de altfel, la care s-a putut cere recorectarea tezelor. Foarte probabil însă, eventualele schimbări nu vor fi spectaculoase, în condițiile în care nici numărul contestațiilor nu este foarte mare: 258 la limba română și alte șase la literatura universală. Rezultatele finale ale bacalaureatului vor fi cunoscute cel mai tîrziu mîine, contestațiile fiind soluționate, amintim, la Brașov.
Reclamații de final
Dincolo de statistici, finalul Bac-ului de la Bacău a avut parte și de două reclamații ceva mai neobișnuite venite din parte unor elevi și părinți de la Grupul Școlar „Grigore Cobălcescu” din Moinești și a unor eleve de la Liceul de Artă „George Apostu”. În primul caz, 70 de elevi și tot atîția părinți din Moinești au cerut Ministerului Educației, nici mai mult, nici mai puțin, decît organizarea unui nou examen de bacalaureat la limba engleză, limba franceză, biologie, chimie, chimie organică, matematică, contabilitate, măsurări electrice, istorie, filosofie și organe de mașini, pe motiv că subiectele au depășit „în mod vădit programa de examen, astfel încît nici olimpicii la probele respective nu au reușit să obțină nota maximă”. Deși memoriul este de competența ministerului, inspectorul Neculai Gruia nu și-a ascuns mirarea față de un asemenea gest. „Nu vreau să spun mai multe, dar nu știu dacă niște părinți pot evalua dacă s-a depășit programa de examen la nu mai puțin de 11 discipline. Cred că elevii în cauză ar face mai bine să pună mîna pe carte”, a spus vicepreședintele Comisiei județene de bacalaureat.
A doua petiție a fost depusă la Inspectoratul Școlar de șase candidați de la Liceul de Artă „George Apostu” – Andra Chelmuș, Nicoleta Ivan, Crina Raclaru, Oana Guțu, Marian Șandru și Cătălin Șandru – care au reclamat că alte două colege au beneficiat de o atenție aparte în timpul probei practice de desen, datorită „intervenției părinților, care au fost prezenți clipă de clipă în liceu și care au asigurat toate cele necesare protocolului”. În plus, cele două ar fi intrat la examen cu telefoanele mobile după ele, pe care le-au folosit pentru „a comunica cu varii persoane”. O plîngere care, la rîndul său, a fost respinsă categoric de inspectorul Neculai Gruia. „Am fost la liceu, am verificat afirmațiile celor șase candidați și a reieșit că cele afirmate nu se justifică. Cred că, de fapt, a fost vorba de orgolii copilărești, manifestate în condițiile în care, probabil, cei în cauză s-au certat în timpului anului școlar. De altfel, una dintre fetele care reclamă spune cu nu înțelege de ce una dintre cele două contracandidate a luat aceeași notă ca a ei la proba practică”, a susținut inspectorul Gruia. Mai mult sau mau puțin obișnuite, fondate sau mai puțin fondate, cele două petiții vin să confirme încă o dată nebunia generală care a cuprins bacalaureatul din acest an. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns