Miercuri, 27 aprilie, a fost lansat, pentru toate regiunile de dezvoltare din țară, inlcusiv Regiunea Nord-Est, Programul de finanțare PHARE 2003 Dezvoltarea resurselor umane – Măsuri active pe piața muncii. Programul susține scopul Planului Național de Dezvoltare 2004 – 2006 în domeniul Dezvoltării Resurselor Umane, care este promovarea adaptabilității și ocupării forței de muncă, precum și promovarea incluziunii sociale a grupurilor sociale cu risc mare de excludere de pe piața muncii. De asemenea, programul facilitează accesul la ocuparea unui loc de muncă, prin intensificarea măsurilor active și prin dezvoltarea unor deprinderi noi, necesare de piața muncii, promovînd egalitatea de șanse la angajare pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi șomerii tineri și cei de lungă durată.
Finanțarea, nerambursabilă, este destinată organizațiilor publice sau non-publice, non-profit sau orientate spre obținerea de profit, furnizorilor de servicii pentru dezvoltarea resurselor umane, care depun o cerere de finanțare, fie ca solicitant individual, fie în parteneriat (consorțiu), dar și organizațiilor profesionale, fundațiilor și asociațiilor. De asemenea, o pot solicita agenții pentru formarea profesională, agenții de plasare a forței de muncă, furnizorii de educație și formare profesională continuă a adulților și asociații ale furnizorilor de formare. Mai pot beneficia de fondurile nerambursabile universitățile și alte organizații relevante, serviciile descentralizate ale administrației publice centrale, companiile de stat sau private, inclusiv IMM-urile și companiile mari, precum și asociațiile patronale și sindicatele.
Activități eligibile
Proiectele eligibile trebuie sa se concentreze pe masurile pentru reducerea neconcordanței între cererea și oferta forței de muncă – cele care țintesc creșterea calității serviciilor de plasare și îmbunătățirea asistenței privind instruirea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă. De asemenea, sînt vizate măsurile care să conducă la creșterea nivelului calificărilor, constînd în sprijinirea activităților din domeniul educației și al formării profesionale, avînd ca scop prevenirea deficitului de competențe sau îmbunătățirea calității muncii, inclusiv obținerea unui certificat recunoscut la nivel național pentru competențele dobîndite în contextul formal sau informal. Se mai au în vedere măsuri pentru începerea unei afaceri proprii, cu scopul de a-i sprijini pe șomeri să înceapă propria afacere și să devină lucrători pe cont propriu și măsuri inovatoare de sprijinire a grupurilor țintă să intervină sau să revină pe piața muncii, în scopul creșterii ocupării, în conformitate cu Strategia Europeană de Ocupare. Toate proiectele propuse trebuie să asigure o rată minimă de plasare de 15% a șomerilor implicați.
Condiții de finanțare
Suma globală indicativă disponibilă pentru această licitație deschisă este de 5,229 milioane de euro, din care 3,920 milioane din fonduri PHARE și 1,309 milioane cofinanțare de la bugetul statului. Numai pentru Regiunea Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui), suma alocată este 1.127.895 de euro, cea mai mare din țară, în unele cazuri dublă față de alte regiuni. Suma minimă de finanțare a unui proiect este de 15.000 de euro, iar suma maximă 75.000 de euro. Finanțarea nerambursabilă nu poate depăși 95% din totalul costurilor eligibile. O finanțare nerambursabilă poate fi destinată numai unei activități al cărei obiectiv imediat nu este de natură comercială. Data limită de depunere a cererii de finanțare este 27 iunie 2005. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.