Polițiștii au fost sesizați de către C. Vasile, de 44 ani, din Bacău, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras un autoturism ce se afla parcat pe strada Ion Luca.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că din locuinţa părţii vătămate a dispărut cheia de rezervă a autoturismului iar S. Cătălin, din Bacău, a sesizat faptul că autoutilitara sa, ce staţiona pe strada Milcov, a fost acroşată de un autoturism condus de o persoană necunoscută, care a părăsit locul faptei.
Polițiștii au stabilit că autoturismul lui C. Vasile a fost luat de către fiul acestuia, de 14 ani, care l-a condus în municipiul Bacău iar pe strada Milcov a intrat în coliziune cu autoturilitara aflată în staționare.
Minorul a fost audiat în prezența tatălui și a recunoscut fapta comisă.
In cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.