Un moineștean a construit pe propria cheltuială șase troițe

Redacția Ziarul de Bacău

O parte dintre moineșteni îl cunosc pe Ionuț Preda, concetățeanul lor, care ani în șir s-a implicat în viața cultural-artistică a orașului, prezența sa pe scena Clubului Lira fiind una nu numai obișnuită, dar și aplaudată. De fapt, era vorba de o tradiție în familie, Ioan Preda, tatăl său, fiind în anii ’50 unul dintre fondatorii Teatrului Popular Moinești, din păcate rămas doar în amintirea spectatorilor mai vîrstnici. La cei 47 de ani ai săi, dacă îl rogi pe Ionuț Preda să-și facă un bilanț al activității, el se va opri doar la ultimii nouă ani, cei în care spiritual și-a descoperit o nouă vocație, dar, așa cum afirmă el, o obligație morală față de semeni. „Eram în 1993 cînd am trecut printr-o mare cumpănă a vieții. Atunci am avut o revelație, iar eu, cel școlit în spiritul ateismului, pot spune că l-am cunoscut pe Dumnezeu, am înțeles că puritatea sufletului trece prin credință. Momentul s-a concretizat prin realizarea primei troițe pe care am amplasat-o în cartierul Găzerie. După doi ani am construit-o pe a doua și imediat pe cea de a treia”. Între timp, el a mai realizat alte trei troițe, ultima dintre ele, cu două fețe și de patru metri înălțime, găsindu-se la intrarea în satul Valea Arini dinspre cartierul Lucăcești. Pînă acum, cele șase troițe l-au costat aproape 80 de milioane de lei, dar mai dificlă decît problema financiară este cea a prelucrării materialului lemnos, în speță cel de pin și stejar, care trebuie să întrunească o serie de calități. Cu toate acestea, el nu se oprește aici. „În anul 2003 vreau să finalizez o troiță de nouă metri înălțime, în totalitate iluminată, în valoare de 30 milioane de lei, pe care doresc să o amplasez la ieșirea din Moinești spre Bacău, iar dorința mea sper să se materializeze și cu înțelegerea și sprijinul autorității locale”, a mai adăugatr Ionuț Preda. (M. Vieriu)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.