• aparatul de sudură pe care-l folosea i-a aprins echipamentul de protecție
Ovidiu Gheorghiță Savin, angagajat al firmei Sonoma din Bacău, a avut un grav accident de muncă în județul Suceava. Evenimentul s-a produs miercuri, la ora 13.00. Victima, de profesie sudor, tăia o țeavă cu aparatul de sudură. „În timpul operațiunii, Ovidiu Savin s-a așezat pe partea țevii care trebuia tăiată. Datorită lungimii țevii, cînd a ajuns la jumătatea ei, aceasta s-a balansat, iar muncitorul s-a dezechilibrat și a plonjat la circa trei metri distanță de la locul operațiunii. În timpul cît s-a aflat în aer, victima nu a apucat să dea drumul la cuțitul cu flacără de la aparat și i s-a aprins echipamentul de protecție. Ovidiu Savin fost internat la Spitalul Județean Suceava, cu arsuri pe 75% din suprafața corpului și cu probleme serioase la căilor respiratorii. Starea lui de sănătate este foarte gravă, medicii făcînd eforturi deosebite ca să-l salveze”, ne-a declarat Ioan Andrei, inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Muncitorul accidentat are 32 de ani și un copil minor în întreținere. Inspectoratul de Muncă din Suceava cercetează cauzele și împrejurările producerii acestui accident de muncă. Procesul verbal de cercetare va fii înaintat instituției similare din Bacău, unde, de altfel, a și fost înregistrat accidentul de muncă. (C.T.)
Lasă un răspuns