Consiliul local Moinești a instituit taxa de salubritate
• aceasta se suprapune peste cea plătită pentru colectarea gunoiului
La ultima ședință a Consiliului Local Municipal, ce a avut loc la sfîrșitul săptămînii trecute, consilierii moineșteni, parcă la concurență cu guvernanții în ceea ce privește noi taxe și impozite, au aprobat o altă taxă pentru concitadinii lor. Este vorba de taxa pentru serviciile publice de salubrizare, de fapt o nouă taxă legată de ridicarea gunoiului, care a fost fixată la 15.000 de lei/familie/lună și la 50.000 de lei în cazul instituțiilor sau societăților comerciale. Ideea instituirii acesteia pare a fi obligarea la plata colectării gunoiului și a persoanelor care stau la case și nu au încheiate contracte în acest sens cu Prest Serv Moinești, societatea ce se ocupă de efectuarea unor astfel de servicii. În schimb, în situația moineștenilor ce locuiesc la bloc, taxa în cauză se suprapune peste aceea a serviciului de preluare a gunoiului și de folosire a containerului, cuprinsă deja în plata facturii la întreținere către aceeași societate și care, la data aceasta, calculată pentru fiecare persoană, este în valoare de 15.000 de lei pe lună. Cele mai afectate vor fi familiile formate dintr-o persoană, cu preponderență pensionarii rămași singuri, pentru că scumpirea ajunge la 100% în cazul taxării, de fapt, a aceluiași serviciu de două ori. Cum cantitatea de resturi menajere ce corespund lunar unei singure persoane e destul de redusă, aspectul ar atinge conotația ridicolului dacă nu ar fi estompat de delicata problemă financiară. Pensionarii, categorie socială defavorizată, drămuiesc fiecare leu, lucru de care ar trebui să țină seama aleșii locali. (M.VIERIU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.