Anul trecut a fost „Fotbalist în satul meu”, o reușită a Asociației Județene de Fotbal Bacău, acțiune finanțată de Consiliul Județean Bacău. în acest an, proiectul și-a schimbat denumirea, însă actorii au rămas aceeași: Consiliul Județean Bacău, principalul finanțator și AJF Bacău, ca organizator. „Sport pentru tineri, tineri pentru sport”, este un proiect ce are ca scop consolidarea socializării tinerilor și menținerea unei bune stări de sănătate prin practicarea sportului, a fotbalului, în speță. „Vrem să promovăm fotbalul ca mijloc de intercaționare și integrare socială în comunele Strugari și Scorțeni, după ce anul trecut am fost la Sănduleni. Prin acest proiect urmărim implicarea în activitatea sportivă a tinerilor din aceste comune, pentru beneficiul social (prevenirea abandonului școlar) și medical, dar și stimularea spiritului competițional, prin care participanții cu vîrste între 14-35 de ani să-și pună în valoare abilitățile sportive și fair-play-ul”, a precizat Valerian Voicu, președintele AJF Bacău, coordonatorul acestei acțiuni. Deja, o primă etapă din cadrul proiectului a fost finalizată prin realizarea materialelor promoționale (invitații, afișe, bannere), precum și prin pregătirea și organizarea structurilor de implementare a proiectului, pentru definirea atribuțiilor fiecărui membru (incluzînd arbitrii meciurilor, observatori, personal medical). Costul proiectului este de 55 500 de lei, din care 49 950 lei sunt bani alocați de Consiliul Județean Bacău.
Premii în bani și echipament sportiv
Din echipa de implementare a proiectului fac parte și doi antrenori, Nicolae Radu și Mircea Pană, care se vor ocupa de selecție. „Vrem să alcătuim o echipă reprezentativă a județului și ne gîndim la faptul că o parte dintre cei selecționați ar putea face parte din selecționata Moldovei, participantă la Cupa Regiunilor”, a mai adăugat Valerian Voicu. Premiile constau în echipament sportiv, dar și în bani. „Vor fi în total premii în bani de 5 000 de lei, la care se mai adaugă premiile în echipament sportiv, precum și diplomele și cupele”, a mai precizat preșdintele AJF Bacău. Prima acțiune, cea din comuna Strugari, se va desfășura peste cîteva săptămîni, iar următoarea, din comuna Scorțeni, în luna septembrie.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.