Bucurie maximă pentru cei 5.166 de absolvenți ai claselor a VIII-a, majoritatea din județul Bacău, care s-au înscris pentru continuarea studiilor liceale, după ce, în urma afișării listelor după prima etapă de repartizare, aceștia s-au regăsit ca „admiși” în unitățile pentru care au optat.
Pentru alți 50 de candidați, emoțiile nu au luat sfârșit însă, ei neregăsindu-se pe liste. Cea mai mare medie de admitere, zece, obținută de cinci candidați, s-a înregistrat la Colegiul Național „Dimitire Cantemir” Onești în două cazuri, la Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” Bacău, în două cazuri și la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău într-un caz, în timp ce, cu cea mai mică medie, respectiv 3,59 a fost admis un candidat la Colegiul „Ion Borcea” Buhuși, după media 3,63, înregistrată, în municipiul Bacău, la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”.
Elevii care au rămas nerepartizați au medii de admitere cuprinse între 7,19 și 3,78, aceștia neregăsindu-se pe liste din cauza faptului că nu au completat suficiente opțiuni care să le asigure intrarea într-o unitate de învățământ liceal. Aceștia, ca și absolvenții de clasa a VIII-a care nu s-au înscris în prima etapă de repartizare au o nouă șansă de a fi admiși în licee, pe locurile rămase libere, în cea de-a doua etapă, care va avea loc pe 25 iulie. Până atunci, între 17 și 22 iulie, ei trebuie să completeze fișele de opțiuni. În urma etapei de repartizare computerizată, în județul Bacău au rămas 1.156 locuri libere în unități de învățământ cu profil tehnic în special, dintre acestea, circa 500 în municipiul Bacău, la Colegiile „Grigore Antipa”, „Anghel Saligny”, „Henri Coandă”, „Dumitru Mangeron”, „Letea”, „N. V. Karpen” și Liceul Tehnologic „Petru Rareș”. (Mădălina ROTARU)
Lasă un răspuns