Cele mai multe persoane nu consideră faptul de a ști să dansezi foarte important. Există însă și situații cînd ești invitat la dans sau trebuie să inviți pe cineva, și-atunci e important să poți face situației. Unii, însă, au amintiri mult mai spumoase vizavi de dans. „Într-o seară, undeva pe la sfîrșitul anilor ’70, pe cînd făceam cursuri de dans la Institut, unde este acum Universitatea, a venit un om și m-a rugat insistent dacă putem să-l învățăm să danseze. Destul de timidă și discretă, persoana respectivă ne-a cerut să nu-l întrebăm de ce dorește acest lucru. L-am acceptat fără să-l mai chestionez în această privință. Nu știu cum făcea omul că venea o dată pe săptămînă, lucra serios cîteva ceasuri bune, după care se făcea dispărut”, ne-a povestit Petrică Vlase, directorul Ansamblului Folcloric „Busuiocul” din Bacău. Într-o zi, maestru coregraf Petrică Vlase l-a văzut pe învățăcelul dansator cum aștepta, dincolo de podul de la Narcisa, o ocazie pentru Onești. Apoi, s-a urcat într-o mașină și a plecat. „La următoarele cursuri nu l-am mai întrebat nimic, pentru ca, după vreo zece serii de cursuri, cînd a deprins bine dansurile, s-a decis să renunțe. Ne-a mulțumit, ne-a oferit cîteva atenții și a plecat”, a mai spus Petrică Vlase.
După vreo cinci ani, fiind la Onești, Petrică Vlase l-a văzut pe vechiul său cursant fericit nevoie mare și l-a întrebat, curios, de ce a insistat atît de mult să învețe să danseze. „Doream să mă însor cu o învățătoare mai tînără cu vreo zece ani decît mine, care mi-a spus că nu mă ia de bărbat dacă nu știu să dansez. De aceea am venit la Bacău. Dar nici o problemă, i-am făcut și eu patru copii”, i-a povestit dansatorul. Mulțumit că și-a lămurit dilema, Petrică Vlase a plecat în drumul său fără să mai scoată nici un cuvînt. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns