• inspectorii au găsit numeroase nereguli la firma Export Legnamirom, așa că i-au lăsat patronului invitație la ITM • fiindcă acesta nu a mai venit, inspectorii l-au”călcat” din nou, dar iarăși nu l-au găsit
O firmă din industria lemnului, avîndu-și sediul pe raza comunei Nicolae Bălcescu, este, de aproape o lună, un real motiv de exasperare pentru inspectorii de muncă din Bacău. Vizitată pentru prima oară în timpul campaniei naționale care viza activitatea celor ce prelucrează lemn, societatea Export Legnamirom SRL, proprietatea unui italian, nu poate fi deocamdată amendată, în ciuda situației sub orice critică descoperite la fața locului de inspectorii de muncă.
„Salariații cu care am vorbit la primul control păreau dispuși să renunțe cu mare ușurință la drepturile lor. Ei au refuzat să ne dea declarații, expunîndu-se pericolului de a fi chiar ei amendați. Sînt vechi în serviciul ăsta și totuși parcă n-am mai văzut așa ceva”, ne-a declarat, evident enervat, Adrian Sechel, angajat al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. „Banuim că este vorba de muncă fără forme legale. Ca să nu mai spunem de instalații, aflate într-o stare dezastruoasă, neputîndu-se vorbi de protecția muncii. Dacă vreunul dintre cei care lucrează acolo ar suferi pe neașteptate un accident de muncă, n-ar putea beneficia de nici unul din drepturile cuvenite”, a apreciat și inspectorul Dănuț Mandache. Cu toate că echipajul ITM descins la Legnamirom pe 17 august a lăsat convocare, la inspectorat nu s-a prezentat nici pînă-n ziua de azi vreun reprezentant al societății.
Ieri, firma amintită a fost încă o dată verificată, tot fără succes, de un echipaj ITM condus de șeful departamentului relații de muncă, Ioan Manea. „Am găsit în unitate doar doi salariați, care așteptau, într-o părere, să vină cineva cu banii pe care li-i datorează patronul. Cît despre acesta, am aflat că este încă plecat peste hotare, urmînd să se întoarcă abia în octombrie. Tot ce-am putut face a fost să mai lăsăm încă o înștiințare. Efectiv, nu-i putem amenda, deoarece nu avem datele societății. Vom încerca, dacă nu vine în continuare nimeni de la ei să tranșeze lucrurile, să obținem, din contractul de închiriere a spațiului, măcar o adresă unde să putem expedia amenda”, a comentat el. Pentru neregulile descoperite, societatea băcăuană riscă o sancțiune între 20 și 50 de milioane de lei și sistarea activității. „Dată fiind situația creată, amenda va avea cuantumul maxim”, a precizat directorul ITM, Ion Barbu. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns