~5 min lectură 1 comentariu

Un proiect turistic finantat de Petrom prinde contur in Onesti

Redacția Ziarul de Bacău

– Clubul de turism montan NeMiram, de la Colegiul National Dimitrie Cantemir, „planteaza” obiective turisice naturale foarte rare pe un site de calatorii u proiectul este cistigatorul unei finantari de 5.000 de euro

Impatimitii muntelui au, acum, posibilitatea sasi adauge pe hartile GPS obiective turistice rare care pot fi vazute in Bazinul Trotusului si in imprejurimi. Acestea pot fi descarcate de pe un site, care este rodul proiectului „Minunile de linga noi”, aplicat de Clubul de turism montan NeMiram, de la Colegiul National Dimitrie Cantemir, din Onesti. Proiectul este cistigatorul unei finantari in valoare de 5.000 de euro, in programul „Tara lui Andrei”, lansat de OMV Petrom. „Singura operatiune pe care o mai avem de facut in acest proiect – ne-a declarat coordonatorul sau, profesorul Sorin Ifrim – este tiparirea a doua mii de pliante si distribuirea lor. Pentru ca pe linga formatul electronic avem si un format printat. Pliantele se vor distribui in localitatile de pe Valea Vrotusului. In final, mai avem de acordat diplome voluntarilor din proiect.”

Zece obiective de top

Proiectul a fost in concurs in luna decembrie a anului trecut. A fost declarat cistigator in ianuarie, dar abia in aprilie a intrat in poesia finantarii. „Pina atunci, insa – spune Sorin Ifrim -, am facut vizite de documentare, pe teren. Sint foarte multe obiective si am vrut sa vedem care dintre acestea s-ar califica pentru a aparea pe harta proiectului. Impreuna cu cei de la Petrom am decis sa ramina doar zece obiective, care sa poata fi prezentate si in pliantul tiparit, dar in formatul electronic proiectul se va desfasura in continuare si vor fi prezentate, mereu, noi obiective.” Cele zece obiective sint Cascada Supanu, Dealul Dracoaia, Lacul Tarnita (toate din zona Comanesti), Cascada Zogo (Valea Iavardi, Harghita), La Cariera (Slanic Moldova), Canionul Dofteana, Apa de Piatra (Poiana Sarata), Carpul & Altarul (Chiliile de Jos), Cascadele Buciasului si Cheile Casinului (ambele in zona Scutaru). „Nu ne-am limitat la judetul Bacau – mi-a explicat Sorin Ifrim. Am mers mai departe. Prezentam, de exemplu Cascada Zogo, de pe valea piriului Iavardi, in judetul Harghita. Sint foarte mindru de ce am reusit sa facem, pentru ca am folosit tehnologii foarte noi. Am mers cu GPS-ul si am marcat toate traseele.”

Harta interactiva te conduce la obiective

Site-ul (minunile.dcantemir.ro) are, pe prima pagina, o harta Google care este interactiva. Harta poate fi marita, poate fi vazuta in mai multe aspecte, in Google Earth, Satelite sau ca o harta simpla. Fiecare obiectiv apare marcat cu imaginea unui aparat de fotografiat, iar traseele spre ele apar marcate cu galben. Un simplu clic pe obiectivul de vizitat deschide o fereastra in care apar o scurta descriere, o galerie de fotografii, trackul GPS incarcat pe wakelock (care poate fi downloadat si incarcat pe GPS). Fotografiile sint publicate si pe site-ul Panoramio, din Google, vizibile, deci, in Google Earth. Tot de acolo se poate face un salt pe You Tube, la un film de prezentare a obiectivului. Filmele sint realizate de elevi ai Colegiului Cantemir, dupa o munca laborioasa. In site pot fi gasite toate trackurile GPS de pe wakelock. Site-ul proiectului este, in fapt, un subdomeniu pe cel al Colegiului Cantemir. „Avem si pagina de Facebook, unde am popularizat toate actiunile din proiect si unde tinem legatura cu toti prietenii nostri – a precizat coordonatorul Sorin Ifrim. Am lucrat cu multi elevi, din diverse clase, pe diverse actiuni (film, calatorii, prelucarea foto si a siglelor etc.). Ei sint voluntari in proiect. Banii pe care i-am obtiut au fost folositi pentru achizitia de materiale si pentru materielele promotionale. Inca am mai cheltuit si de la noi. Aceasta este si ideea programului de la Petrom, voluntariatul.”

Proiectele nu se opresc aici

Insusi clubul NeMiram a fost infiintat tot printr-un proiect finantat de Petrom. In acest an clubul a organizat, pe linga deplasarile din zona, pentru noul proiect, sase expeditii in muntii Romaniei, o tabara de supravietuire (in adevaratul inteles al cuvintului, unde s-au mincat insecte, batracieni sau plante si fructe), mai sus de coada lacului Uz, in conditii oarecum extreme. „Am fost si pe Negoiu, pe un traseu foarte dificil, de care iarasi sintem foarte mindri – a mai spus coordonatorul proiectului. In viitorul apropiat as vrea un proiect similar pentru cascadele din Carpatii Orientali, circa 60, pe care as vrea sa le trec pe GPS, cu puncte de acces, cu trasee, cu durata lor, cu diferenta de nivel intre formele de relief. Pentru ca acolo se poate vedea tot ce-l asteapta pe turist. Si in proiectul incheiat acum apar asemenea date, care pot fi setate si in sistemul metric. Pentru noul proiect cautam, insa, de asemenea, o oportunitate de finantare. Este o pasiune care costa, avem mereu nevoie de echipamente noi, pentru ca se uzeaza mult si toate acestea sint destul de scumpe. Sint extem de multe obiective de marcat, de prezentat si, apoi, de vizitat. Avem locuri minunate in Romania!.”

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. k
    kiki
    7 noiembrie 2011, 07:18
    0

    Niste gogomani! Cui folosese? Niciunul din acele trasee nu este marcat turistic si nici nu va avea succes turistic, decat local. Bani aruncati in vant, cheltuiti de un pierde vara!!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.