Vasilică, puștiul de patru ani al familiei Savin, din satul Lunca Asău, era să-și lase părinții fără locuință. El a observat în casă o cutie de chibrituri și a descoperit că acestea fac flacără frumoasă, dacă la aprinde. Cînd părinții trebăluiau prin curte, Vasilică a scăpărat un chibrit, pe care l-a scăpat pe jos. De aici și pînă la declașarea incendiului nu a fost decît un pas. Cînd au văzut flăcările din interior, părinții s-au alertat și au anunțat pompierii. La fața locului a sosit un echipaj cu o autospecială de la Secția Moinești, care a localizat și stins incendiul. „Flăcările au distrus bunurile casnice și electrocasnice din încăperea respectivă, precum și actele de identitate ale părinților. Bunurile care au ars în timpul incendiului au fost evaluate la 20 de milioane de lei”, ne-a declarat maiorul Volodia Tisescu, ofițerul de relații cu presa al Grupului de pompieri militari Bacău. Bunurile salvate au fost evaluate la peste 100 de milioane de lei, iar cele degradate la încă cinci milioane de lei. (Mirela ROMANEȚ)
Un puști de patru ani a dat foc la casă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.