~2 min lectură 0 comentarii

Un regizor francez va sustine ateliere de teatru in Bacau

Redacția Ziarul de Bacău

Elevi, studenti bacauani si toti cei interesati de teatru vor putea participa in perioada 25 – 27 aprilie la o serie de conferinte si ateliere pe care le va sustine la Facultatea de Litere a Universitatii „Vasile Alecsandri”, din Bacau, dramaturgul si regizorul Philippe Rousseau, profesor la Universitatea Bordeaux 3. Oaspetele francez ii va initia pe participanti in arta de a rosti cuvintul pe scena si de a-l transmite publicului, ca mesaj teatral. Intilnirile vor debuta la ora 14.00, miercuri, 25, si vineri, 27 aprilie, si de la ora 16.00, joi, 26 aprilie. Invitatul Universitatii din Bacau va avea saptamina aceasta intilniri si cu profesori de la Colegiul National de Arta „George Apostu”, din Bacau, care i-au fost colaboratori pentru punerea in scena a creatiei sale „Mes pas captent le vent”, inspirata de calatoria in Rusia si România. Acest parteneriat al Universitatii Bacau cu profesorul si regizorul francez continua o serie de evenimente pe care Facultatea de Litere le-a dedicat, in lunile martie si aprilie 2012, teatrului si dialogului francofon, in cadrul celei de-a VII-a editii a Festivalului „Du théâtre francophone à l’Europe” sau a conferintei internationale la care a participat si Gisèle Pierra, conferentiar doctor la Universitatea Valéry Montpellier 3, cu prelegerea si atelierul „De la ora de curs la scena: corpul teatral si cuvintul în limba franceza”. De asemenea, in „Saptamina altfel”, trupa de teatru francofon „De quoi s’agit-il?”, a Facultatii de Litere din Universitatea „Vasile Alecsandri”, a sustinut la Scoala cu clasele I – VIII Asau, spectacolul „La cite sans sommeil”. „In conditiile unei recesiuni economice de dimensiuni globale, consideram ca intoarcerea la valorile culturale, redescoperirea traditiilor autentice, constituie remedii si forme de revigorare ale societstii actuale care este in cautarea propriei sale identitati. Teatrul este o arta vie, care, prin cooperarea dincolo de frontierele geografice, sociale, lingvistice, religioase si chiar temporale, devine o forma de comunicare autentica, pentru ca permite fiintei umane sa se exprime in integralitatea sa corporala, verbala, afectiva, intelectuala”, a declarat Emilia Munteanu, conf. univ. dr. al Universitatii „Vasile Alecsandri”, din Bacau. (Laura HUIBAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.