~2 min lectură 1 comentariu

Un scriitor care se publică singur pe internet a vândut peste 1 milion de exemplare

Redacția Ziarul de Bacău

Un scriitor a reuşit să răstoarne cutumele lumii autorilor devenind primul romancier care a vândut peste 1 milion de exemplare în format electronic (e-book) fără să aibă vreun contract cu vreo editură, conform cotidianului The Telegraph.

John Locke, 60 de ani, care îşi publică şi îşi promovează singur cărţile, se bucură de un succes, exprimat în volumul vânzărilor, apropiat de mari scriitori contemporani precum Stieg Larsson, James Patterson sau Michael Connelly.

Spre deosebire de aceştia însă, el a reuşit să se impună fără ajutorul unui agent sau al unei edituri, şi practic fără un buget de promovare. Faima sa a crescut constant pe internet unde a cucerit o armată de fani de devotaţi cu ajutorul unui site şi al unui cont de Twitter.

Această realizare cu totul remarcabilă este considerată de mulţi drept începutul unei noi ere pe internet, o adevărată revoluţie privind felul în care sunt vândute cărţile.

John Locke este originar din Louisville, Kentucky, SUA, şi recunoaşte că pentru el activitatea de scriitor este un hobby după ce a făcut deja avere în lumea afacerilor. Cu un simţ al afacerilor extrem de dezvoltat, el a găsit oportunitatea de a îmbina plăcutul cu utilul şi, în timp ce majoritatea autorilor consacraţi îşi vând cărţile în format e-book pentru 10 dolari, el a cerut doar 99 de cenţi pentru cărţile sale.

Departe de a avea pretenţii literare, aceste cărţi despre un fost asasin al CIA care are o slăbiciune pentru prostituate şi despre aventurile unui pistolar din Vestul Sălbatic, se dovedesc extrem de populare printre internauţi, fiind vândute cu o frecvenţă de o carte la 7 secunde pe site-ul Amazon.com.

John Locke a scris deocamdată 9 romane, printre care „Vegas Moon’, „Wish List”, „A Girl Like You” sau „Don’t Poke the Bear!”. În prezent el lucrează la o carte motivaţională în care îi învaţă şi pe alţii să aibă succesul său, carte cu titlul „How I sold 1 Million e-books in 5 Months” (Cum am vândut 1 milion de e-books în 5 luni). AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristina G.
    12 septembrie 2018, 10:06
    0

    Impresionant. Și asta demonstrează că determinarea este totul în lumea afacerilor. Bravo lui!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.