Două războaie, 42 de ani de meserie și 39 de ani de viață de pensionar. Vasile Duță, care astăzi adună 100 de ani de viață, a mers mereu doar înainte, chiar dacă s-a născut în zodia racului. Cei cinci copiii, nouă nepoți și șapte strănepoți, precum și alte persoane dragi lui îi sînt astăzi alături, la petrecerea de la restaurantul „Dumbrava”. Cînd am sunat la ușă, Vasile Duță își pregătea discursul pentru acest eveniment.
M-a întîmpinat un bătrînel mărunțel, cu o privire vioaie. O pereche de bretele roșii îmi atrag atenția, precum și tunsoarea corectă. Se vede că omul a fost pedant la viața lui. Am rămas plăcut surprinsă să văd un om care, deși numără 100 de ani, este neșteptat de plin de viață, dornic de conversație și foarte vesel. Se vede și după privirea lui plină de neastîmpăr, care mă țintește de după ochelari. Secretul longevității lui este unul singur, Vasile Duță a fost un om extrem de calculat, care a dus o viață ordonată și care a respectat cu o precizie de ceas elvețian un program bine stabilit, după cum a confirmat și Dan Duță, unul dintre nepoții lui. „Nu m-am gîndit niciodată că am să ajung 100 de ani și cu sănătatea bine. Mă simt foarte bine, după cum vedeți, chiar dacă am trecut prin șapte operații. La ultimele analize generale, un doctor mi-a spus că sînt sănătos tun și că aș mai putea trăi încă 30 de ani de acum înainte”, a spus Duță, zîmbind. Conversația decurge neașteptat de coerent, iar momentele importante din viața bătrînului se succed, firesc precum într-un film de epocă. „Nu am făcut armată, dar am fost pe front. Am fost respins de două ori la recrutare pentru că nu aveam înălțimea potrivită. A treia oară am fost repartizat la regimentul 10 Vînători, Tighina, în Tiraspol, în 1921. Nu am am luptat cu arma în mînă, eram repartizat la o brutărie de campanie. Din decembrie 1943 și pînă în noiembrie 1944 am stat la biroul mobilizării. Așa am devenit veteran de război”, a povestit bătrînul.
„învățător am fost și învățător mor”
O mare parte din inima lui Duță este încă alături de cei 42 de ani învățător în comuna lui natală, Podu Turcului, timp în care și-a pus tot sufletul pentru copiii pe care i-a condus în ale învățăturii. „învățător am fost și învățător am să mor”, a spus el, de unde am dedus că această meserie i-a fost tare dragă. De altfel, mi-a mărturisit că nu a avut în viața lui o altă pasiune care să întreacă dragostea de meserie. El a fost acela care a pus bazele a două școli din comună, una în anul 1926 și una în 1944. Poveștile cele mai frumoase din viața lui Vasile Duță s-au consumat la catedră și în viața de familie. Soția, Ortansa, care a trecut în lumea celor drepți în urmă cu peste doi ani, a fost unul dintre punctele de echilibru din viața lui. „Căsnicia și copiii au fost cea mai frumoasă poveste din viața mea. Am trăit 70 de ani cu soția și nu ne-am acuzat niciodată unul pe celălalt, cum mai văd că se întîmplă prin unele căsnicii”, a povestit Vasile Duță. Deși este născut în zodia racului, spune că a mers întotdeauna doar înainte, fără să cunoască eșecurile. „Mi-a plăcut mereu să fiu corect. Nu am nici un fel de nemulțumiri care să îmi marcheze viața”, a mai spus Duță.
Nici cînd a ieșit la pensie nu a avut regrete, mulțumit fiind că a părăsit școala onorabil, fără ca să îl arate cineva cu degetul.
Vasile Duță este un devorator al știrilor de presă. Nu trece zi fără să citească ziare și reviste sau fără să urmărească buletinele de știri, pentru că îi place să fie la curent cu tot ce se întîmplă în jurul lui. „Am scris două monografii, ale satelor Bălănești și Dănceni. Dacă îmi va da Dumnezeu zile îmi voi scrie și biografia”, și-a promis bătrînul Duță. A fost întotdeauna un fan înfocat al magazinelor istorice și a participat, de cîte ori a avut ocazia, la concursurile promovate de diverse publicații. Una dintre dorințele bătrînului după un veac de viață este ca și copiii și nepoții lui să ajungă să facă 100 de ani. Astăzi, 40 de persoane sînt la petrecerea veteranului de vîrstă al familiei Duță. Primăria i-a pregătit o șampanie personalizată a cărei etichetă ilustrează un tricolor și cîteva cuvinte: „La vîrsta senectuții sîntem alături de dumneavoastră cu cele mai sincere și curate sentimente de admirație pentru felul în care ați străbătut cărările vieții”. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.