• Ion Vîjîiac este cel mai vechi poștaș din municipiul Bacău • în 26 de ani de activitate, el a parcurs peste 130.000 de kilometri și a împărțit sute de mii de ziare și de scrisori
Peste 130.000 de kilometri parcurși, cîteva tone de ziare și scrisori duse la destinație și 26 ani bătuți pe muchie, ca poștaș. Aceasta ar fi, în cîteva cuvinte, viața lui Ion Vîjîiac, cel mai vechi poștaș din municipiul Bacău. Născut acum 54 de ani în Ialomița, omul și-a trăit jumătate de viață împărțind corespondența băcăuanilor. „Prin ’67 eram la Uricani, acolo unde am cunoscut-o pe nevastă-mea. Era din Bacău și așa am ajuns în Moldova”, explică Ion Vîjîian. La început, s-a angajat ca tinichigiu la fosta întreprindere „23 August” din Șerbănești și juca fotbal în echipa uzinei. După un baraj de promovare în campionatul județean, a pocnit un arbitru, motiv pentru care a fost suspendat doi ani, dar a avut probleme și la serviciu. Tot răul a fost însă, spre bine, că așa a putut da concurs pentru postul de poștaș. O meserie care l-a atras dintotdeauna. „Au fost scoase trei posturi la oficiile nr. 1, 6 și 10. Am fost 30 de oameni pe trei posturi, dar am reușit. Ziua de 10 martie 1978 a fost prima mea zi ca poștaș”, își amintește Ion Vîjîian. A intrat în pîine la Oficiul Poștal nr. 1, dar, numai după o săptămînă, a fost mutat la Poșta nr. 6. Nici aici nu a stat prea mult, pentru că, peste o lună, a plecat la Oficiul nr. 10. De aici nu a mai plecat decît peste cinci ani. „Am avut noroc că am prins sector după numai vreo trei luni. Alții așteaptă și cîțiva ani pentru asta. Aveam în grijă străzile Narciselor, Victor Babeș și Neptun. A fost bine. Și acum, după 20 de ani, mă întîlnesc cu oameni cu care stau de vorbă. Omul trebuie ascultat și înțeles. E foarte important cum te porți cu el. Cred că doar preotul știe mai multe despre oameni decît știm noi”, povestește Ion Vîjîiac.
Rupt de cîini în plină stradă
În 1983, se hotărăște să facă un schimb de posturi și ajunge la Oficiul Poștal nr. 7 din Șerbănești. Era mai aproape de casa din cartierul Mioriței. De atunci duce corespondența oamenilor de pe Calea Romanului și alte cîteva străzi din Șerbănești. Tot de atunci a trecut de la mersul pe jos la bicicletă. „Cea pe care o am acum este a treia bicicletă. Primele două mi-au fost furate”, spune Ion Vîjîiac. După 20 de ani de muncă, îi cunoaște pe oameni mai bine ca oricine. Chiar și pe nepoții acestora a început să-i știe.
Momente hazlii? „Sînt prea multe ca să aleg unul anume. Uneori rîd singur cînd mi-a aduc aminte de o întîmplare sau alta”, spune longevivul poștaș. Întîmplări neplăcute? „Din fericire, nu prea au fost. Odată totuși, prin ’86, aveam de dus o recomandată unui cetățean despre care toată lumea știa că are niște dulăi înfricoșători. Ghinionul a fost că poarta era întredeschisă și, cînd m-am apropiat, au sărit pe mine. Mi-au făcut flenduri toată uniforma. I-am cerut omului să-mi dea 1.000 de lei, jumătate din prețul uniformei, dar el m-a înjurat. Atunci l-am dat în judecată și a fost nevoit să-mi dea 2.000 de lei. De atunci însă, am rămas cu o frică teribilă de cîini”, mărturisește Ion Vîjîiac.
Diferențe între corespondența de acum și cea de dinainte de ’89? „Cîteva. De exemplu, acum duc în geantă cam 30 de ziare zilnic, în timp ce înainte de ’89 aveam cîte 300 – 400 în fiecare zi. Aproape fiecare familie avea abonament la «Scînteia» și «Steagul Roșu». De altfel, trebuia să-i convingem pe oameni să-și facă, pentru că situația abonamentelor la cele două ziare era prima problemă de care eram întrebați”, își amintește Ion Vîjîiac. După mai bine de un sfert de veac de împărțit scrisori și ziare, acesta spune că, dacă ar fi să o ia de la capăt, tot poștaș s-ar face. De altfel, doi dintre cei trei copiii lucrează în același domeniu: Elena, fata cea mare, e oficiantă la Poșta nr. 11, în timp ce mezinul, Adrian, e poștaș la Oficiul nr. 1. „Sînt mulțumit. Singurul lucru care mi-l doresc e să fiu sănătos și să ajung la pensie”, a încheiat decanul poștașilor din orașul lui Bacovia. După aceea, se va retrage. În Ialomița natală. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns