Pentru candidații înscriși în sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, proba orală la limba modernă s-a dovedit a fi cu mult mai ușor de trecut decît oralul la limba și literatura română. în primele două zile ale Bacalaureatului, notele de zece s-au dat cu extrem de multă zgîrcenie, iar unul dintre candidați nu a reușit să le demonstreze membrilor comisiei de examinare că are suficient de multe cunoștințe, încît să merite să promoveze examenul la limba și literatura română. Miercuri și joi, însă, în zilele în care au fost programate probele orale la limba modernă, notele de zece au fost cu mult mai numeroase, iar toți candidații care s-au prezentat la examen au reușit să obțină note de trecere. Inspectorul școlar de matematică Neculai Gruia, responsabil din partea Inspectoratului Școlar Județean(ISJ) cu organizarea Bacalaureatului, spune că majoritatea candidaților au ales să susțină cea de-a doua probă orală din cadrul Bacalaureatului la limba engleză sau franceză. „Au existat și cinci candidați care au optat pentru limba italiană. Dintre aceștia, doar trei s-au prezentat în concurs și au obținut note între șase și șapte. Rezultate ceva mai bune s-au obținut la engleză și franceză, unde mai mulți candidați au fost notați cu zece”, mai explică inspectorul Gruia. De la începutul săptămînii viitoare, cei 870 de absolvenți de liceu care încearcă în aceste zile să obțină o diplomă de bacalaueat vor intra în focul examenelor scrise. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.