Un tânăr de 29 de ani a fost reținut, pe data de 29 septembrie, de polițiștii Compartimentului Ordine Publică Bacău. Bărbatul este bănuit de comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.
Din cercetări a reieșit că, bărbatul, pe fondul unui conflict spontan, ar fi pătruns fără drept în curtea vecinului său, în vârstă de 30 de ani și l-ar fi agresat, provocându-i leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore și l-au introdus în arestul I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu și lovirea sau alte violențe.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.