• agenția funcționează într-un apartament din Onești, iar singurul cîștig al tănîrului este mulțumirea sufletească
În muncipiul Onești, pe strada Mercur 2/25, există o adevărată agenție de impresariat aristic creată de către un tînăr care suferă de un handicap locomotor. Poate fi văzut zilnic bătînd străzile orașului în căutare de bani pentru organizarea unui nou spectacol. Îl cheamă Gigel Fronea și, la cei 34 de ani ai săi, face de toate: regizează spectacole, dă lecții de canto și de chitară copiilor dornici să se afirme, cîntă și, mai ales, este într-o permanentă mișcare. Pînă în prezent a reușit să organizeze șapte spectacole în Onești, la Casa de Cultură a Sindicatelor, spectacole care nu au adus cine știe ce profit agenției de impresariat pe care o conduce. În schimb, el este mulțumit sufletește că a reușit să le organizeze și că ele s-au bucurat de un real succes. Singura problemă pe care, de altfel, o au toți artiștii cu inimă mare, o reprezintă banii. „La Casa de Cultură trebuie să plătesc două milioane lei, chirie pe sală, pentru fiecare spectacol. În plus, artiștii care participă la spectacole trebuie și ei plătiți, altfel nu vor mai colabora cu mine niciodată. De aceea, cînd nu mă ocup de lecții, sînt în permanență pe drumuri, în căutare de sponsorizări. Uneori am noroc și găsesc sprijin, dar de cele mai multe ori mă întorc acasă dezamăgit”, ne-a declarat tînărul impresar. Cu toate acestea, Gigel Fronea concepe spectacole din ce în ce mai ambițioase. De exemplu, de curînd a reușit să ridice sala-n picioare în urma unui spectacol de muzică, combinat cu un adevărat concurs de „miss” în care protagonistele au trecut prin probe drastice: dans, costume sport, costume de zi și rochii de seară. (Daniel Gorun)
Lasă un răspuns