Doru Daniel Bostan, un tînăr în vîrstă de numai 17 ani, din comuna Valea Seacă, s-a ales cu un dosar penal după ce s-a dovedit că este hoțul care furase mașina stareței unei mănăstiri. El lucrase ca muncitor sezonier la Schitul „Sf. Ana” din Pralea. La un moment dat, i-a venit ideea să facă o plimbare cu mașina. Profitînd de neatenția maicilor din schit, Bostan a furat cheile de la mașina maicii starețe. A urcat la volanul Daciei cu numărul de înmatriculare BV-04-ZZV și a plecat la o plimbare prin sat. În timp ce conducea autovehiculul a fost oprit de un echipaj de poliție care efectua un control de rutină. El nu numai că nu și-a justificat prezența la volanul unei mașini străine, dar a spus că nici măcar nu are permis de conducere. În ceea ce privește mașina, aceasta a fost predată de către polițiști maicii starețe, care nici nu credea că o va mai recupera vreodată. (I. D.)
Un tînâr de 17 ani furat mașina maicii starețe de la Pralea
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.