• nepotul fusese surprins de bătrîn în timp ce fura din casă
Autorul unui omor de o cruzime greu de imaginat a fost arestat sîmbătă de procurorii Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău. Ancheta a demarat vineri dimineața, cînd Ion Cristea, de 73 de ani, din Scorțeni, a fost descoperit mort în locuința sa. Totul demonstra că era vorba despre un omor: cadavrul zăcea într-o baltă de sînge, alături se găsea un topor, iar casa era complet răvășită. Din cercetări a reieșit că autorul abominabilei crime este chiar nepotul bătrînului, pe numele său Ion Cristea, de 22 de ani. Acesta, cu o noapte în urmă, profitînd că bunicul său locuia singur și dormea dus, a intrat în casă, de unde a furat un radiocasetofon și suma de 350.000 de lei. Din nefericire pentru el, bătrînul a auzit zgomot, s-a trezit și a dat ochii cu nepotul său. Ca să nu mai apuce să-l reclame la poliție, Ion Cristea a pus mîna pe un topor, cu care l-a lovit în cap de mai multe ori pe bătrîn. Criminalul a fost arestat preventiv 30 de zile și riscă 20 de ani de închisoare pentru omorul pe care l-a comis. (Fl. CRĂCIUN)
Lasă un răspuns