~2 min lectură 0 comentarii

Un ultim Concert pentru Suflet pe această vară

Redacția Ziarul de Bacău

Seria cântărilor și încântărilor live pentru băcăuani din Parcul Catedralei Ortodoxe, din cadrul proiectului deja de tradiție „Concert pentru Suflet”, se încheie miercuri, 14 august.

even.suflet

Pentru a rămâne cu amintirea vie a celor petrecute în zilele de miercuri în Parc pentru o vară, inițiatorii proiectului, Mioara Iacob și partenerii – Colegiul Național de Artă „George Apostu” și Grafit Invest – cu sprijinul Salonului de Piane și al Primăriei Municipiului Bacău, promit publicului băcăuan un ultim concert cu totul special și pe toate gusturile alături de „familia” formată din elevii și studenții care au debutat pe scena „pentru suflet” în prima ediție a proiectului, în 2010.

Vor urca pe aceasta, așadar, printre acorduri de pian, oboi, vioară, nai etc., Abel Edison Corban, Adrian Vacaru, Monica Bejenaru, Ana Maria Brăilescu, Teodora Irava, Paula Vraciu, Rebecca Cojan, Monica Gemene, Basel Toron, dar nu numai, pentru ca seara să fie încheiată, printr-o invitație la dans pentru public, de către formația Feelings, cu Razvan Răduca la voce, Cătălin Răuță la clape, Răzvan Iftode la vioară, Claudiu Farcaș la saxofon, Denis Oprea la țambal și Lucian Duma la tobe. Înainte de toate însă, copiii vor avea parte de mici călătorii prin lumea poveștilor oferite de personaje celebre venite de la Funtastic Park. Nu vor lipsi, de la ultimul Concert pentru Suflet, voluntarii și beneficiarii organizațiilor non-gurvernamentale băcăuane care vor expune în cadrul Târgului handmade produse proprii, banii obținuți din vânzarea acestora urmând să fie direcționați către proiectele lor cu scop umanitar. Publicul băcăuan este așteptat la concert miercuri, 14 august, în Parcul Catedralei, de la ora 19.00, „biletul” de intrare fiind, ca de obicei, aplauzele. (Mădălina ROTARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.