-Uniunea Națională a Barourilor din România – Bota Pompiliu vrea să se constituie parte civilă în dosarul în care Vasile Botomei, autointitulat decan al Baroului Bacău, este judecat pentru avocatură clandestină.
Cătălina CHIFU
UNBR-Bota a depus la dosar o cerere și o motivare a acesteia în care arată că la sfârșitul lui 2011 a decis excluderea din profesia de avocat a lui Vasile Botomei. Acestuia i s-a pus în vedere să nu mai folosească însemnele UNBR și ale Baroului Bacău, în condițiile în care mandatul lui în funcția de decan a expirat. UNBR-Bota îl acuză pe Botomei că, deși a fost somat să returneze ștampila Baroului Bacău, el a continuat să o folosească. „Chiar și după ce a luat la cunoștință de această decizie de excludere și după ce a fost somat să ne înapoieze ștampila, Botomei Vasile a continuat să o folosească, la fel și denumirile și însemnele specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat”, explică în cerere UNBR-Bota. Pe de altă parte, Vasile Botomei a atașat la dosar o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene „în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept în legătură cu interzicerea cercetării, anchetării sau judecării unei persoane pentru fapte pentru care a mai fost cercetat”. „Bota – Pompiliu nici nu mai este președintele UNBR și a dat dispoziție abuzivă de excludere a mea din Barou. Noul președinte, Viorel Nimerincu, ales în iunie 2012 în locul lui Bota a revocat decizia. Nu mă fac vinovat de ce spune Bota. Eu mi-am înființat barou care funcționează legal și nu am folosit ștampila și denumirile UNBR – Bota”, ne-a declarat Vasile Botomei. Cele două cereri vor fi discutate la termenul din 4 aprilie.
Ceață și la Ministerul Justiției
Situația barourilor paralele rămâne ambiguă. „Lumea Justiției” (www.luju.ro) scrie că Ministerul Justiției nu a clarificat nici până acum modalitatea prin care se diferențiază cele trei Uniuni Naționale ale Barourilor existente în România, care funcționează de ani buni sub aceeași denumire. UNBR – Gheorghe Florea, UNBR – Pompiliu Bota și UNBR – Vasile Botomei susțin în cor că funcționează legal. Recent, organele fiscale teritoriale ale ANAF au formulat sesizări prin care arată că există mai multe UNBR-uri care autorizează exercitarea profesiei de avocat. „În urma unei adrese depuse de ANAF la Ministerul Justiției în care se solicita clarificarea acestui aspect, reprezentantii MJ au oferit un răspuns care nu doar că nu schimbă cu nimic lucrurile, dar produce o și mai mare confuzie. Invocand art. 1 din Legea 51/1995, reprezentanții Ministerului Justiției au precizat că instituția competentă în organizarea exercitării activității avocaților este numai Uniunea Națională a Barourilor din România, fără să dea elemente de identificare a acestei uniuni”, mai scrie „Lumea Justiției”.
Popa Nicolae a zis
Referidu-mă la textul de lege prevăzut de art.48alin. și 57 alin.2 din Legea nr. 51/1995, republicată, dreptul acolo citat nu poate proteja propria sa violare, aplicându-se direct unor persoane fizice necunoscute, adică nu pot prin litera lor să legitimeze necunoașterea spiritului lor cu privire la înființarea legală a personei juridice conform principiului stabilit de art.16 alin. 2 din Constituția României sau și a rațiunilor de a fi egali în fața legii toți românii în ce privește înființarea entității. Mai mult, orice raționament juridic depinde , mai întâi, de o alegere a persoanelor fizice care trebuie individualizate și materializate printr-un act constitutiv denumit și statut sau contract în tre părți, implicănd inclusiv alegerea din acele propoziții filozofice conținând premisa fundamentală arătată în textul de lege, apoi trecându-se la propozițiile formulate tehnic în actul de înființare a personei juridice, numai așa îi consacră aplicarea concretă a legii în vigoare pentru cei ce se consideră a constitui un grup organizat legal și constituțional. Trebuia avut în vedere mai exact și textul art.14 din Decretul Lege nr. 90/1990 privind profesia de avocat și condițiile acolo prevăzute dacă pretind că sunt înființati mai de mult și înaintea apariției Legii nr.51/1995. Dacă ar trebui să avem în vedere pozițiile noasre în societate, în prezent se poate vorbi de două forme sau chiar trei, însă foarte importatnt este să spunem că barourile ”clasice” sun dominate de intereselor lor proprii dominate de conservatorism și reușid să anreneze și jusțiția în sunținerea intereselor lor se găsește ceamaiprivilegiată și aici trebuie să luptăm cel mai mult pentru a demonstra importanța tuturor avocaților într-o societate democratică care naște cum e și firesc reforma chiar și în această profesie ci nu numai în justiție cum se pretinde continuu. Căt privește persoanele din structura d-lui Bota, acestea sunt guvernate de principiul echilibrului într-o societate democratică și principiul liberal care se treduce prin textul art.23 alin.1 din Constituția României coroborat cu art 53 alin.2 din aceasta, și care se mai traduce din punc de vedere juridic, în aceea că „tot ceea ce nu esteinterzis este permis„ și orice limitare a libertății este de strictă interpretare și trebuie justificată chiar de autorițățile statului într-un stat de drept cum este exprimat în art.1 alin.3 din Constituția României. Orice sistem de drept este dominat de scopuripe,chiar și ilicite care sunt de notorietate azi și le urmăresc fie politic ,fie din alte interese pe care noi trebuie să le demonstrăm cu ”probe”?, este mai greu, cât timp ei dețin controlul (actele, documentele) a tot ce s-a furat în această țară, și ar putea să disrugă până și probele cât timp ne guvernează tot ei cu rubedeniile lor, însă ceea ce este de notorietate statul a scăpat din mână organizarea țirii și s-a distrus astfel toată baza funcțiunii sale eficiete în interesul cetățenilor români. S-a distrus industria, s-a distrus zootehnia, s-a distrus comerțul onest în raport cu posibilitățile românilor de cumpărare și am ajuns mai rău ca pe timpul dictatorului, orice a fost construit de noi și părinții noștri sau/și bunicii șistrăbunicii noștri ei au vândut și s-au îmbogățit peste noapte, nu în interesul poporului Român care au construit cu multă sudoare totă bogățiia țării, ci acum cele mai importante sunt interesele unor grupuri fie din parlament, fie din alte instituții ale statului organizate defectuos și necontrolate de instituțiile importante ale statului în tim, azi mai folosesc banii publici prin Ministerul Justiției care acordă importatnte sume de bani într-un an pentru susținerea unor procese penale din oficiu asigurând apărarea cu avocați pe care îi preferă în mod special, și părtinitor, iar noi ar trebui săne întrebăm care-i ineresul lor? sau să propunem A.N.F.P. noi măsuri de control a acestor servicii efectuate pe banipublici în mod necontrolat de stat. Este vorba de acele ”delegații„ care ar trebui să fie trecute prin sistemul de înregistrare al A.N.F.,apoi să fie urmărite în raport de procesele plătite în perioada unui an calendaristic și interogate chiar și părțile implicate în acele proceste dacă au plătit suplimentar alte sume de bani decât cele atribuite de stat special în acest sens. Voi propine cât de curând oasemenea formă de control pentru prevenirea evaziunii fiscale despre care se tot vorbește continuu. Mulțumesc tuturor colegilor care se gândesc la unitate și nediscriminare între colegi avocați din toată țara românească. Neprofesioniștii nu știu să apere interesele clienților lor decât dacă recurg la superficii precum lipsa calității noastre de avocați astfel tergiversând procesele, pot fi și alte strategii care le voi folosi cât de curând împotriva adversarilormei și în interesul celor care au dreptate și dovedesc susținerile cu probe așa că noi vom fi tot inventivi ,iar ei rămân cu aceleași obiceiuri și vor învăța tot de la noi meserie cuadevărat. Oricum eu le mulțumesc! De șla Tulcea, popatnicolae@yahoo.com sau avocatpopanicolaeblogspot.ro vă adresez un salut sicer!
Popa Nicolae a zis
Aș mai putea adăuga la textul anterior, că, pentru înființarea persoanei juridice, orice normă juridică are un caracter prescriptiv, ea stabilește o anumită comportare ce trebuie urmată de un număr nelimitat de cazuri, totodată, impune o anumită conduită ce constă dintr-o acțiune sau inacțiune umană îndreaptă într-un anume sens și în vederea unui anumit scop urmărit de unii indivizi persoane fizice având capacitatea prevăzută de lege. Atât Legea nr. 51/1995 cât și alte norme juridice prin natura lor au caracter general și impersonal, aceasta subliniind faptul că norma nuse adresează unei sau unor persoane anume, căt timp nu sun indicate ca atare în textul de lege, astfel nu pot spune unii avocați din barourile ”clasice” sau și unii judecători că, legea de exercitare și organizare a profesiei de avocat din românia ar fi special creată numai unor persoane anume prestabilite și identificate acolo prin natura profesiei ce se încadrează în mesertia specificată acolo.
din punc de vedere tehnico-redacțional există norme complete și noeme incomplete, care la rândul lor pot fi de trimitere sau norme în alb. Și Legea nr.51/1995 este onormă incopletă în ce privește înființarea persoanei juridice denumită barou, însă împreună cu cu altă normă devine completă,iar în acest sens invoc ar.28 din Decret nr.31/1954 și altele în vigoare.