• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Unde au votat autoritățile

Unde au votat autoritățile

Ziarul de Bacau 7 iunie 2004 Lasă un comentariu

LikeShare

Nu știm dacă Dragoș Benea, viceprimarul orașului Bacău, este proprietarul semeței vile de lîngă podul de la Gherăiești, însă cu siguranță are mutație în zonă. Cum altfel s-ar putea explica faptul că ieri dimineață, la ora 8.20, el a votat la secția nr. 30, unde este arondată și strada Calea Moldovei, pe care se află și vila. Dragoș Benea a venit la urne însoțit de celălalt viceprimar al Bacăului, Laurian Lucaș, și de consilierul acestuia, Bogdan Lazăr. Cît timp Dragoș Benea a stat în cabină să voteze, Laurian Lucaș l-a așteptat în secție. L-am întrebat pe viceprimarul Lucaș unde a votat, însă a preferat să păstreze secretă locația. „E secret, dar am votat deja”, ne-a spus el. După ce Dragoș Benea a introdus buletinele în urne, cei doi s-au urcat în mașină și au plecat. Bogdan Lazăr a rămas în fața secției.

Cîteva minute mai tîrziu, la aceeași secție a venit să-și exercite votul și fostul prefect al județului, Ioan Silviu Lefter. El era însoțit de soție, de fiul lor și de una dintre cele două fiice ale lui Ion Chiriac, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. Silviu Lefter și soția au ștampilat buletinele cam în același timp, amîndoi introducîndu-le în urne împreună. „Am votat PNL, pentru asta am muncit în campanie. Sperăm să scoatem un rezultat bun, însă sînt convins că rezultatul final depinde de cît de mulți cetățeni vor participa la vot. Cred că băcăuanii ar trebui să înțeleagă că pot schimba ceva nu numai vorbind, ci și votînd”, ne-a declarat Silviu Lefter.

Ioan Chiriac s-a prezentat la vot la ora 9.00, la Școala nr. 16. Nu a venit însoțit de nimeni și în doar cîteva minute a introdus în cele trei urne buletinele de vot.

Romeo Stavarache, candidatul PUR la Primăria Bacău, s-a prezentat la urne la ora 9.30. El a votat la secția nr. 9 de la Liceul Mihai Eminescu. Stavarache a venit însoțit de soția lui și de cele două fiice. După ce a introdus buletinele în urne, candidatul PUR a declarat că a votat pentru binele și viitorul copiilor băcăuanilor. Stavarache s-a declarat împotriva celor care nu vin la vot și aștepta ca și alții să aleagă soarta orașului pentru următorii patru ani.

Dumitru Sechelariu, primarul Bacăului, și Ovidiu Budeanu, candidatul Partidului Național Liberal (PNL) la primăria acestui oraș, au votat cam în același timp, dar la secții diferite. Dumitru Sechelariu a mers să voteze la Școala nr. 3 din Șerbănești. La ora 10.00, el a venit împreună cu familia. A zăbovit în secție doar cît și-a exprimat opțiunea, apoi a plecat.

La Școala nr. 18, Ovidiu Budeanu a venit însoțit de soția sa, Codruța. Cei doi au zăbovit preț de două – trei minute pe hol, cît să se elibereze sala de alegători, apoi au fost invitați de președinta secției să ia buletinele, ștampilele și să meargă la cabine. „Am votat cu gîndul că trebuie să scăpăm orașul acesta de lichele, de sărăcie și de corupție. Am votat pentru viitorul orașului, al tineretului și al nostru, al tuturor”, a spus candidatul PNL după ce a ieșit din sală.

La ora 12.30, la secția de votare nr. 46 situată în incinta Școlii nr. 2 a votat și prefectul județului, Radu Cătălin Mardare. El a venit împreună cu fiul său, Alexandru, care a votat acum pentru prima oară. Imediat ce a intrat în secție și blitz-urile aparatelor au invadat încăperea, sala s-a cam golit de alegători. La ieșire, prefectul a spus că i-a votat pe cei mai buni. „Am votat pentru o administrație europeană, o administrație bună pentru băcăuani. Am venit să-mi exercit acest drept și sper ca tot mai mulți băcăuani să facă la fel”, a afirmat prefectul Mardare. El ne-a mărturisit că s-a consultat cu fiul său asupra orei. „I-am propus să vină cu mine, să-și ia și de grija asta. Trebuie să se-ntoarcă la învățat, fiindcă este în sesiune”, a încheiat prefectul Mardare. (Eduard ADAM, Mirela ROMANEȚ, Alexandru COVACI)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Ordinea de zi a sedinței extraordinare a Consiliului Județean Bacău din 19 mai 2025

Grav accident pe E85, la Sascut, soldat cu 2 victime. Au fost implicate 3 autoturisme și un TIR

Soluții bancare care te pot scoate dintr-o criză financiară

Polițiștii îl căutau de 6 ani. Au dat de urma lui în comuna Răcăciuni

Tragedie în satul Galbeni! O persoană a murit intoxicată cu gazele de la o butelie

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Basil la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Makelele la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Jorjel la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Adrian la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente
  • Jos cenzura la Sondaj IRSOP: Nicușor Dan l-a depășit pe George Simion cu câteva procente

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău