• nici un comunicat al Parchetului Național Anticorupție nu pomenește de el • misteriosul personaj nu are mai mult de 25 de ani • el este fiul vitreg al fostului comisar al Gărzii Financiare Bacău, Dorinel Popa • împreună cu tatăl său, cu Irinel Popa, administratorul firmei Nacidal și cu Renato Costache, administratorul firmei Bross Impex, artizanul grupului „lemn” deținea direct sau indirect controlul la 14 societăți • toate și-au derulat afacerile prin Banca Transilvania • în cele mai multe dintre cazuri nu a fost respectată competența de aprobare a creditului de maxim 900 de milioane, funcționarii băncii acordînd fără aprobarea scrisă a băncii centrale de la Cluj credite cu valori mai mari • în acest fel s-a încălcat una dintre cele mai importante norme interne ale băncii cu privire la limita de expunere la un client • pînă în prezent în dosarul Banca Transilvania au fost arestate 23 de persoane și nu este exclus ca în cursul zilei de astăzi să asisităm la noi rețineri
Săptămîna trecută a debutat spectaculos cu unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de corupție din țară. În dosarul Băncii Transilvania au fost reținute într-o primă fază 15 persoane. Șapte dintre acestea sunt foști funcționari ai băncii, în frunte cu fosta directoare Carmen Negoiță. Ei sînt învinuiți de fals intelectual, uz de fals, înșelăciune în dauna băncii, complicitate la spălarea de bani și neurmărirea creditelor acordate. În plus fosta directoare mai este acuzată și de luare de mită. Celelate șapte persoane sînt oameni de afaceri. Printre ei se numără liderul grupului „alcool”, Benoni Beca, administratorul firmei Amapolla Prest, și un fost comisar al Gărzii Financiare Bacău, Dorinel Popa, administratorul firmei Tandem Road SRL. În următoarele zile au mai fost arestate încă opt perosane. Toți cei reținuți sînt oameni de afaceri din grupurile „lemn” și „alcool”. Dacă în cazul grupului „alcool” liderul a fost Benoni Beca, în cazul grupului „lemn” procurorii au lăsat să se înțeleagă că șeful operațiunilor a fost Dorinel Popa. Datele deținute de noi demonstrează însă cu totul altceva. Liderul grupului „lemn” este Constatin Doru Adam, fiul vitrteg al fostului comisar al Gărzii Financiare Bacău, Dorinel Popa. Despre activitatea lui sau măcar despre faptul dacă a intrat sau nu în atenția organelor de anchetă și urmărire penală, procurorii de la Parchetul Național Anticorupție (PNA) nu au suflat nici un cuvințel.
Activitatea lui Costantin Doru Adam este mult mai laborioasă decît a unor nume sonore de oameni de afaceri, dacă ne luăm fie și numai după numărul societăților în care era implicat direct sau indirect. Vom începe cu înșiruirea listei firmelor înființate în ordine cronologică la care a fost implicat direct Constatin Doru Adam.
1. administrator la societatea Deneb Com, pe care a preluat-o printr-un contract de cesionare de la Gabriel Grigore Ciocan pe data de 16 mai 1999. Primul credit a fost acordat de Banca Transilvania pe data de 7 septembrie 1999. Cererea de credit i-a fost însă primită de funcționarii bancii pe 3 septembrie, în condițiile în care Adam a depus specimenul de semnătură în bancă trei zile mai tîrziu. Aceasta este prima operațiune bancară la care se constată deficiențe. Societatea are datorii la Banca Transilvania de 1,7 miliarde de lei,
2. directorul societății Ambi Forest din Comănești, unde a fost administrator tatăl său, Dorinel Popa. Firma a fost înființată pe 6 iulie 2000, iar Doru Adam avea puteri depline de reprezentare a societății. Banca Transilvania are de recuperat 1,8 miliarde de lei de la Ambi Forest,
3. administrator și reprezentant legal al societății Conadgat Exim, care a fost înființată pe 12 octombrie 2000. Firma este datoare Băncii Transilvania cu 1,7 miliarde de lei,
4. administrator la firma Palisandru SRL, împreună cu tatăl său, Dorinel Popa, care a fost înființată la o săptămînă după Condagat, adică pe 19 octombrie 2000. De la firma Palisandru SRL, banca are de recuperat credite în valoare de 1,7 miliarde de lei,
5. director la societatea Ralumirad, al cărei administrator este Mircea Constantin Coroi. Firma a fost înființată pe 2 noiembrie 2000 și are datorii la Banca Transilvania de 1,8 miliarde de lei.
6. administrator împreună cu soția sa, Ana Maria, la societatea Algotec Prod, care a fost înființată pe 7 iunie 2001. Are datorii la bancă de 1,2 miliarde de lei. Societatea Algotec este în lichidare judiciară.
7. administrator împreună cu aceeași Ana Maria la societatea Vela AMD, înregistrată la registrul comerțului în aceeași zi cu firma Algotec Prod, adică pe 7 iulie 2001. Datoriile la Banca Transilvania se cifrează la 1,7 miliarde de lei. Nu există posibilitate de recuperare a garanțiilor.
8. director la societatea Nacidal, al cărei administrator, Irinel Popa, a fost arestat în cursul zilei de joi, 3 octombrie. Firma a fost înființată pe 14 iunie 2001. Irinel Popa este fratele fostului comisar al Gărzii Financiare, Dorinel Popa. Obligația de plată a firmei către bancă este de 1,7 miliarde de lei.
9. administrator la societatea Pachister Com SRL din data de 29 iunie 2001. Pînă la această dată, a fost administrator cu puteri depline Cristinel Nechita. Începînd de la această dată, Adam figurează ca cel de-al doilea admnistrator, ca urmare a unui contract de cesionare a părților sociale ale societății dintre el și Nechita. Firma datorează băncii credite în valoare de 1,7 miliarde de lei.
Acestea nu sînt însă singurele societăți la care Adam a deținut controlul. Mai urmează o altă listă de cinci societăți, pentru care Adam a derulat operațiuni bancare curente fără să fi prezentat vreun document din care să rezulte că este împuternicit sau este reprezentatul firmei respective. Prezentăm în continuare și această listă.
1. Societatea Tandem Road, unde administrator și director erau mama și tatăl sau, dar pentru care Constatin Doru Adam a efectuat numeroase operațiuni bancare, în special depuneri și ridicări de numerar, fără să fi prezentat nici un document din care să rezulte calitatea sa juridică față de firma Tandem Road. Societatea a rămas datoare Băncii Transilvania cu 4,7 miliarde de lei,
2. Societatea Briacento Stile a fost înființată pe 14 iunie 2001 și avea ca administrator pe Irinel Popa. Acesta mai era și administratorul firmei Nacidal, firmă înființată pe aceeași dată cu Briacento, și pentru operațiunile căruia Irinel a și fost reținut de procurori. În specimenele de semnături pentru bancă a fost trecut și Constatin Doru Adam, deși nu avea nici o calitate în firmă. Nu a prezentat niciodată o împuternicire din partea administratorului pentru a efectua operațiuni bancare în numele societății Briacento. Banca are de recuperat 1,7 miliarde de lei,
3. Societatea Gramisis Com SRL a fost înființată pe 23 mai 1994. Ca administrator a fost înscris Gabriel Cosmin Juncu. Constantin Doru Adam a efectuat totuși oparațiuni bancare în numele firmei, în special ridicări de numerar sau extrase de cont, deși acesta nu a prezentat niciodată documente din care să rezulte responsabilitățile lui în firmă. Firma are credite nerambursate în valoare de 1,7 miliarde de lei,
4. Societatea Indomat SRL Bacău a fost înființată în 2000. Nici pînă la această oră, anchetatorii nu știu cine este administratorul acesteia, deoarece banca nu a putut prezenta un statut al firmei, din care să rezulte acest lucru. Adam Doru Constatin a solicitat și a folosit credite în numele acestei societăți, deși nu rezultă de nicăieri calitatea lui față de Indomat SRL. Banca are de recuperat de la firmă 1,7 miliarde de lei.
5. Societatea Miseram SRL a fost înființată pe 14 iunie 2001 în aceeași zi cu firma Nacidal, al cărei administrator, Irinel Popa, unchiul vitreg al lui Doru, a fost arestat. Administratorul societății este Valora Popa, mama fostului comisar al Gărzii Financiare, Dorinel Popa. Toate operațiunile bancare au fost efectuate de Constatin Doru Adam, deși acesta nu a prezentat băncii nici un document din care să rezulte calitatea sa. Valora Popa nici nu a fost de altfel implicată de anchetatori în cauză, fiind limpede că bătrîna nu a avut habar pe ce documente și-a pus semnătura și că actele pe care i le prezenta Doru la semnat erau de fapt cereri de credite în valoare de sute de milioane de lei. În urma declanșării operațiunilor de recuperare a garanțiilor depuse de debitori, Valora Popa a rămas fără casă. Societatea pe cere a administrat-o, cel puțin pe hîrtie, trebuie să returneze însă băncii 1,7 miliarde de lei.
În prezent la Banca Transilvania există opt bilete la ordin în alb, avalizate, dar neinvestite pentru recuperarea creditelor, pentru care au fost prezentate drept garanție. Nu există nici o motivație pentru care nu s-a trecut la recuperarea sumelor. Numai pe numele lui Constatin Doru Adam există 11 bilete la ordin emise pe numele societăților mai sus menționate, depuse drept garanție pentru obținerea creditelor, care au fost investite cu titlu executoriu de către Banca Transilvania.
Abia după înșiruirea acestui cîrd de societăți cu ramificații familiale devine de înțeles gestul lui Dorinel Popa de pe data de 28 decembrie 2001, cînd, printr-o operațiune numită „novație subiectivă” a comasat toate datoriile către bancă a nu mai puțin de 25 de firme și s-a obligat să restiuie prin societatea Tandem Road aproape 41 de miliarde de lei. Înțelegerea nu a fost respectată, iar după gratii a ajuns Dorinel Popa. Nimeni însă nu a suflat o vorbă despre Constatin Doru Adam. Se știe doar că acesta nu este de găsit și că s-ar putea să fie fugit din țară. În acest caz, în dosarul Banca Transilvania au fost arestați doar proștii care fie nu au știut ce semnează, fie se credeau prea stăpîni pe situație. Se mai știe că cele mai multe operațiuni de înființare de societăți și de obținere a creditelor aproape imediat, uneori în aceeași zi, s-au desfășurat în perioada în care Dorinel Popa plecase cu un transport de marfă în Egipt, în ideea că va putea vinde cele patru transporturi de cherestea cu 500.000 de dolari, bani cu care ar fi reușit să scape de datorii. Se pare că fiul vitreg și risipitor a adunat ce-a putut în numerar și a dispărut din țară, aproape concomitent cu sosirea din Egipt a tatălui său. Este curios însă de ce nu s-a suflat o vorbă despre contribuția acestuia atîta timp cît, iată, Constatin Doru Adam
a învîrtit pe degete afaceri de sute de miliarde de lei. Într-unul din numerele noastre viitoare vă vom prezenta și felul în care au fost folosiți banii obținuți din credite. (Mirela ROMANEȚ)
Pe raster
Mic dicționar financiar bancar
Biletul la ordin – instrument bancar prin care o persoană care dorește să ia un credit girează suma pe care o cere. În general solicitantul de credit prezintă un bilet la ordin emis de către o altă persoană din care rezultă că are de primit o sumă cel puțin echivalentă cu cea pe care o cere drept împrumut de la bancă. Regula spune ca astfel de bilete la ordin să fie garantate de către o altă persoană printr-o operațiune denumită avalizare.
Investirea biletelor la ordin – operațiune bancară prin care banca creditoare trece la recuperarea sumelor de la emitentul ordinului, practic recuperarea banilor de la giranți. (Mirela R.)
tot pe un raster:
Bursa a reacționat haotic la scandalul de la sucursala
băcăuană a Băncii Transilvania
Bursa de Valori a reacțioant haotic la scandalul care privește
sucursala băcăuană a Băncii Transilvania. Prețul mediu al acțiunilor
instituției cu sediul în Cluj au scăzut vineri cu 200 de lei față de ziua
precedenta. Tranzacțiile s-au făcut între 3.100 și 3.300 de lei, dar
marea majoritate a transferurilor s-a făcut la nivelul inferior de preț.
Miercuri, operațiunile au dus prețurile pînă la nivelul din zilele
obișnuite.
Volumul de acțiuni transferate a variat însă puternic. Dacă miercuri
(prima zi după explozia scandalului în presă – n.r.), operațiunile au
însumat mai mult de patru milioane de acțiuni, joi tranzacțiile au
ajuns la un total de numai 1,444 milioane de acțiuni, pentru ca
vineri să se transfere 3,55 milioane de acțiuni. Mai mult, presiunea
a fost mare pe cumpărare și nu pe vînzare, așa cum ar fi fost de
așteptat. Un astfel de comportament este ieșit din tiparele obișnuite
ale burselor consacrate, dar mai puțin surprinzător la cea
autohtonă, unde aproape nu se face legătura între ce se întîmplă
într-o societate cotată și evoluția acțiunilor sale.
Există anumite semne de întrebare legate de ceea ce se întîmplă în
Bursă. Așa cum stau lucrurile la momentul actual, este puțin
probabil ca instituția bancară să cadă în urma scandalului de la
sucursala Bacău, chiar dacă imaginea publică va fi serios șifonată.
Ar fi interesant de știut, totuși, de ce se cumpără cantități mari de
acțiuni în ring. O explicație ar fi că se dorește menținerea băncii la
nivelul actual. Mai există încă o posibilă țintă, și anume preluarea
unui procent cît mai mare din acțiunile băncii prin operațiuni
bursiere, profitîndu-se de conjunctura nefavorabilă. Cantitatățile
mari de acțiuni tranzacționate demonstrează o anume nervozitate
a deținătorilor de acțiuni Banca Transilvania, deci dacă cineva
dorește să profite de situație poate să o facă. (Gabriela PASCU)
și, tot pe un fel de raster
Ultima oră
Extindere spectaculoasă a cercetărilor privind activitatea Băncii Transilvania.
Echipa de procurori de la PNA, condusă de procurorul Gheroghe
Șuhan, cel care a dispus arestările de la Bacău, va demara de astăzi ancheta și la sediul central al Băncii Transilvania. Decizia era firească, atîta timp cît și noi am semnalat, încă de la începutul scandalului, că obținerea unor credite mai mari de 900 de milioane de lei nu era posibilă fără acceptul băncii centrale din Cluj și fără știința directorului băncii de la acea vreme, Iosif Pop. În această situație s-ar fi aflat Benoni Beca liderul grupului „alcool”, care ar fi obținut mai multe atfel de credite.
Spuneam atunci că este grau de crezut că patronul unei firme
obscure din Bacău, cu un nume – Amapolla – care nu spune nimic nici măcar băcăuanilor, ar fi obținut împrumuturile, fără ca Pop să se fi uns și el pe degete cu ceva miere. Mai mult decît atît, surse din
echipa de anchetatori care lucrează în dosarul Băncii Transilvania
au declarat că în dosarul sucursalei din Bacău este implicat și
fostul – pînă acum cîteva luni – maior Andrei Andreica, de la
Serviciul Economic al Poliției Bacău. Acesta este ginerele
generalului de poliție Mircea Mihăilă, fost șef al Poliției Județului
Bacău. În sarcina lui Andreica revenea controlul financiar bancar din județ. Soția lui, fiica generalului Mihăilă, este asociată la o
societate cu fiica colonelului Ion Damian, actualul adjunct al șefului
Inspectoratului Județean de Poliție. Firma respectivă a beneficiat de
credite de la Banca Transilvania în valoare de cîteva miliarde de lei.
Se pare că Andreica a abuzat de funcția pe care o deținea în poliție, dar și de poziția socrului său pentru a forța obținerea de credite în favoarea firmei soției sale. El a și fost reținut sub această acuzație, timp de 24 de ore, de procurorii PNA, dar a fost eliberat imediat după expirarea ordonanței de reținere. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns