„Unde ni sunt consilierii?”

Petru DONE

Am fost, uneori, invidios pe norocul chior pe care l-au avut unii dintre colegii mei de breaslă, dar și alții de prin alte profesii, când au ajuns consilieri ai unor personalități politice sau ai unor instituții la nivel înalt. Să fii mereu în preajma unor astfel de personaje sau instituții, să știi că sfaturile tale pot schimba soarta unor mase mari de oameni, dacă nu chiar a unui întreg popor, nu e puțin lucru. Pentru a nu mai spune că viața pe o astfel de funcție pare a fi mult mai ușoară decât a unui muritor de rând, fie și numai prin câștigurile materiale privilegiate.

După o vreme, după ce am văzut și auzit multe, după ce am judecat „la rece” situațiile în sine, am ajuns la concluzia că a fi consilier de o asemenea factură nu e lucru ușor, ba e chiar înrobitor uneori, pentru a nu spune și degradant în alte cazuri. Și, dacă ar fi să dăm ceva exemple, nu ar trebui să căutăm prea departe în istorie, nici măcar în „istoria recentă” – cum le place unora să spună -, pentru că exemplele sunt chiar printre noi.

Las la o parte situațiile în care pe post de consilier apar tot felul de neaveniți, de piloși sau de beizadele, de oameni care numai de consiliere nu sunt în stare. Mă gândesc la cei care ar avea ceva de spus la urechile șefilor, care i-ar putea trage discret de mânecă pe cei din urmă atunci când o iau razna și comit nedreptăți, greșeli. Săracii consilieri, poate că chiar o fac, dar, frecție la un picior de lemn: șeful face tot ce știe el sau ce i se dictează și lui de la vreo „instanță” mai mare.

Cineva ar putea spune că sunt cârcotaș, că numai invidia mă orbește și nu văd realitatea așa cum este. Nu zic nu și nu contest meritele unor consilieri și a unor șefi care chiar analizează atent ceea ce hotărăsc mai pe urmă. Dar, oare de câte ori nu ne-am întrebat cu toții „cum e posibil?”, când în deciziile celor care ne conduc de la nivel înalt, în actele emise de instituții cu mare putere în stat și altele asemenea apar tot felul de erori, de care parcă suntem meniți să ne dăm seama mult prea târziu, când aproape nu se mai poate face nimic. Sunt emise chiar acte normative cu erori colosale, dar fitece decizii de mai mică importanță! Cât ne mirăm și ne întrebăm: unde sunt, fraților, consilierii, profesioniștii pe care i-ați angajat și i-ați uns în funcții? Cum e posibil să ratați, repetat, privatizarea unor mari întreprinderi, dintre cele puține câte au mai rămas? Cum e posibil să piardă statul român bani mulți, chiar și bunuri, după asemenea erori, când era la mintea cocoșului cum să se facă un lucru ca lumea?

Dar erorile curg una după alta și parcă nu mai contează cine vine la putere în țara asta, pentru că până acum toți au „greșesc”. Numai cine nu muncește nu greșește, e drept, însă când greșelile sunt cu repetiție, situația miroase a altceva.
Cu mult timp în urmă, Alexandru Vlahuță se întreba, parcă naiv: „Unde ni sunt visătorii?”. Noi, astăzi, suntem chiar naivi dacă mai punem întrebări de factură asemănătoare. „Unde ni sunt consilierii”, adică profesioniștii care să păzească de derapaje actele politice și nu numai?
Săracii consilieri! Nu-i mai invidiez.