În orașul nostru nu mai există nici un ceas public în stare de funcționare. Cel de la Prefectură stă de luni de zile încremenit în loc. Acordurile muzicale ce fermecau pentru cîteva clipe atmosfera, și așa destul de bîhlită, din urbea noastră, au murit. Cine știe, probabil or fi ruginit mecanismele ce învîrt roticelele venerabilului ceasornic și, cum nu se mai poartă „mecanicul”, ci electronicul, i-a sosit și stimabilului orologiu sfîrșitul. Alt celebru îndrumător temporal, conceput cu finețe și o grație aparte, a stat amplasat, vreme îndelungată, în rondul din fața bisericii „Sfîntul Nicolae”. Acesta a fost distrus, din cîte ne amintim, imediat după 1990. Și asta, cu toate că numeroase cărți poștale, care se tipăreau cu imagini din orașul nostru, aveau în prim plan frumosul aranjament floral din jurul simpaticului ceasornic.
Alt pendul modern, electronic, a fost ridicat de autorități undeva în anii imediat următori evenimentelor din decembrie ’89, în mijlocul unei interesante fîntini arteziene concepută sub forma simpatică a unor ciuperci, în zona parcării de lîngă Policlinica cu plată. Era ceva de genul ceas și termometru, alternativ. N-a durat mult timp și s-a defectat și, apoi, gata! A fost scos cu totul. Cheltuială mai mică și metodă mai eficientă de a rezolva o problemă. Cît despre ceasul montat lîngă piața centrală, între tarabe și restaurant, n-a mai rămas decît o vagă impresie că acolo a fost cîndva un ceas. Deși, cîteva bucăți de fiare mai păstrează ideea.
Cum timpul se scurge pentru toată lumea, deci și pentru cei mici, se inaugurase, în părculețul copiilor, un ceas montat pe un suport tip schelă de fier, la intrarea dinspre stadion. Și acesta, după o perioadă scurtă de funcționare, a trecut la capitolul aminitiri. Indiferent prin ce parte a orașului îți faci intrarea sau prin ce colțișor din spațiul ultracentral te plimbi, n-ai să te poți dumiri de nici o culoare cît este ora exactă. Singura șansă e să tragi cu coada ochiului la telefoanele Romtelecom, pe unde le zărești, și să te informezi cum stă treaba cu timpul.
De fapt, dacă stai și te gîndești bine, ceasornice sigure pe mealeagurile bistrițene nu mai întîlnești decît la mîinile oamenilor. Nu știm de ce nu vor cei de sus să facă o investiție și în această direcție, dar bănuim că au și un motiv întemeiat: să nu se facă publică trecerea anilor! Responsabilii la nivel local lasă impresia că fug de timp și istorie. De aceea, credem noi, nu mai avem ceasornice în oraș. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns