La Regia Autonomă de Gospodărie Comunală Bacău funcționează un dispecerat cu program non stop care poate fi aplelat la numerele de telefon 920; 17.39.59. Rezolvarea reclamațiilor referitoare la rețelele și branșamentele de apă potabilă, racordurile și colectoarele de canalizare, este asigurată, între orele 7.00-22.00, de echipele de intervenții ale RAGC. Adrian Craiovan, directorul RAGC Bacău face precizarea că regia își desfășoară activitatea numai pentru rețelele exterioare, deci pînă la căminul de apometru al imobilelor, respectiv pînă la căminul de racord pentru canalizare, ambele la limita de proprietate. Orice intervenție la rețelele din interiorul imobilelor sau pe traseele de pe casa scării, după apometrul montat la subsol, poate fi făcută de către RAGC, contra-cost, pe bază de comandă făcută în nume personal sau de către președinții de asociații.
Prețurile actuale la apa potabilă și canalizare
În prezent, prețul unui metru cub de apă potabilă, cu tot cu TVA, este de 5.502 lei, iar pentru canalizare, prețul unui metru cub de apă este de 2.092 lei
Ce înseamnă apă menajeră și apă caldă menajeră
Apa menajeră este apa folosită pentru spălat, baie, WC și se varsă la canalizare, iar apa caldă menajeră este apa potabilă reîncălzită.
Cine are obligația întreținerii contorilor
Obligația întreținerii contorilor, a verificării metrologice din doi în doi
ani și a reparării acestora revine RAGC. Asociațiile de proprietari și
locatari, precum și persoanele individuale contorizate au obligația să asigure integritatea contorilor (furt, distrugere, etc).
Clasificarea contorilor în funcție de precizia măsurării
Clasificarea contorilor se face în funcție de erorile pe care le
înregistrează la trei debite, respectiv Qm (minim), Qt (tranzitori) și
Qs (suprasarcină). Alegerea contorilor în apartamente se face exclusiv după diametrul conductei interioare și, în general, după prețul contorului. Spre exemplu, un contor cu clasa de precizie „C” este de aproximativ două ori mai scump decît unul de clasă „B”. Majoritatea locatarilor își montează în apartamente contori de clasă „A”, care sînt cei mai ieftini, dar care dau, în același timp, și cele mai mari erori de măsurare.
Alăturat vă prezentăm un tabel ce include clasele de precizie pentru diferite diametre și debite de pornire în înregistrarea consumului:
Dn(mm) Qn(m3/h) Clasa de precizie Debit de pornire(l/h)
15 1,5 A 28-30
B 10-13
C 4,5-6
D 0,5-1,1
32 6 B 90
C 60
Dacă se face un calcul la o scară de bloc unde din 20 de apartamente sînt contorizate cinci cu apometri de clasa „A” ar rezulta un consum neînregistrat de 150l/h, ceea ce la un program de furnizare de 10 ore pe zi, ar duce la un consum de apă neînregistrat de 45 de mtrei cubi de apă pe lună. Aceste erori de măsurare ar trebui cunoscute de administratorii de asociații și aplicate în calculul defalcării consumurilor pe locatari, pentru a nu se mai ajunge la repartizarea unor consumuri exagerate (25-30 de mc/persoană/lună), locatarilor care nu și-au contorizat consumul de apă în apartamente.
Cînd se sistează furnizarea apei potabile
De regulă, se sistează furnizarea apei potabile la nivelul scărilor de
bloc cu debite restante mari, pe baza declarațiilor administratorilor,
care au fișele cu evidența debitelor. Conform Legii Serviciilor Publice de Gospodărie Comunală, dacă sumele datorate furnizorului, inclusiv majorările, nu au fost achitate în termen de 30 de zile calendaristice de la expirarea termenului de 30 de zile de la primirea facturii, furnizorul sau prestatorul de servicii poate suspenda executarea contractului, cu un preaviz de cinci zile.
Cine face citirea contorului de la nivel de scară
Lunar, un delegat de la RAGC face citirea contorului montat la nivel de scară sau bloc, împreună cu administratorul de asociație. Se
întocmește un proces verbal de consum, pe baza căruia se
întocmește factura de plată. La apariția apei cu impuritați trebuie
anunțat dispeceratul RAGC. De regulă, acest fenomen apare în
situații de avarii pe rețeaua de distribuție sau în stațiile de pompare, și în situația întreruperilor datorate unor lucrări de înlocuire rețele,
contorizări, etc. Aceste situații sînt cunoscute de RAGC și ca perioadă de timp și ca zonă afectată. Ca atare, se face un calcul din care rezultă cantitatea de apă ce se scade de la plată în luna respectivă.
Clasa de precizie a apometrelor de pe casa scării
În privința aparatelor de măsură au fost și mai sînt și acum destule
probleme. Prima reacție a Asociațiilor de locatari și proprietari după
prima lună de contorizare a fost contestarea corectitudinii
înregistrărilor. Toți contorii montați de RAGC Bacău sînt contori de
fabricație Schlumberger-Franța și au erori de măsurare minime, fiind contori de clasa „C” de precizie. Aparatele au fost verificate metrologic inițial, au fost montate conform fișei și standardelor în vigoare și au aviz de punere în funcțiune și plombe de montaj emise de BRML. La cererea mai multor asociații de locatari, contorii montați pe casa scărilor s-au reverificat metrologic. În proporție de aproximativ 98% din cazuri s-a demonstrat funcționarea corectă a aparatelor. Pentru a nu mai risipi apa, cetățenii au fost puși în situația să își repare instalațiile din apartamente. În privința contorizării din apartamente, RAGC Bacău a transmis Asociațiilor de locatari, la cererea acestora, adrese în care s-au specificat condițiile care trebuie îndeplinite pentru montarea contorilor de apartamente. Însă, în conformitate cu art. 45 din „Regulamentul de funcționare al RAGC Bacău”, contorii secundari montați în instalația interioară de alimentare cu apă pot servi la defalcarea consumului de apă între diferiți consumatori, însă înregistrările nu sînt luate în calcul de către RAGC Bacău. Singurul contor luat în considerare este contorul montat pe branșamentul imobilului sau în stația de hidrofor.
Lasă un răspuns