Unde sînt excursiile de altădată?

Nu cu foarte mulți ani în urmă, se obișnuia ca dirigintele să mai facă cîte o ieșire cu elevii lui, ba prin jurul orașelor, ba excursii mai lungi sau chiar tabere. Însă, ori din lipsa banilor, ori din lipsă de interes, din ce în ce mai puțin auzi că elevii vreunei clase au ieșit în oraș sau într-o excursie. Culmea e că mulți ar dori să facă o astfel de drumeție, să aibă amintiri frumoase, să se distreze împreună dar nu se poate. Nu se poate pentru că o excursie pîna la Predeal sau la Sinaia, timp de două zile, ajunge în jurul a 500.000 de lei, plus banii de buzunar, care ar termina bugetul oricărei familii. Nu mai merită să mergi cu trenul (sau puțini mai au curajul să meargă cu trenul – de frica hoților sau de frica comportamentelor elevilor, care țipă, strică și reacționează de parcă ar fi în pădure). Și de autocar profesorii se sperie, mai ales din cauza elevilor, care uită că au profesori în jur, desfac cu poftă o cutie de bere, pun casetofonul cu manele sau hip-hop, țigara în mînă și „mamă, ce marfă e excursia”. Le e frică că pot să nu se mai întoarcă cu nici un elev, sau le e frică că nici nu o să poată intra în vreun muzeu, pentru că nu de puține ori comportamentul unora lasă de dorit. Și nici să-l abandonezi pe vreun coleg acasă nu se poate, pentru că e foarte greu să aduni 50 de elevi ca să umpli autocarul.

Elevii însă vor din tot sufletul să iasă din oraș și sînt în stare chiar să-și convingă părinții că excursia merită, însă pentru că profesorii au avut multe pățănii, nu mai vor să riște. Problema e că puțini părinți își lasă copiii să colinde Romînia fără diriginți și puțini diriginți mai au curajul să plece cu 50 de nebuni după ei, chiar dacă au masa și cazarea gratuită. Așa că acum se mulțumesc cu o ieșire la Măgura, dar asta numai dacă primăvara cea adevărată mai are de gînd să sosească. (Andreea CEASĂR)