Judetul nostru ar putea avea prima strategie de dezvoltare, pe termen mediu si lung, de la Revolutie incoace. Mai marii judetului spera, insa, ca macar in al 13-lea ceas ea sa fie realizata cu bani europeni, si nu din bugetul judetului. Acesta a si fost motivul pentru care sedinta ordinara a Consiliului Judetean (CJ) Bacau din aceasta luna a avut loc ieri, mult mai devreme decit de obicei, cind era programata la finalul lunii. Proiectul poate fi realizat pe finantare europeana, prin Fondurile Structurale de Coeziune alocate, la nivel national fiind vorba de 19,6 miliarde de euro. „Acestea se acorda dupa regula primul venit, primul servit. De aceea, dorim ca in maxim doua zile sa depunem proiectul ce vizeaza strategia de dezvoltare a judetului Bacau”, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau. Pentru elaborarea strategiei, devenita abia acum prioritate, s-au alocat la inceputul anului zece miliarde de lei vechi, insa banii vor merge in alte zone deficitare. Se dorea atunci ca strategia sa fie elaborata de specialisti din strainatate, de parca acestia ar fi avut habar de nevoile de dezvoltare ale comunitatilor din stinga Siretului, desemnati prin licitatie internationala. Intreg proiectul este estimat la 1,67 milioane de lei, din care contributia judetului nostru ar urma sa fie de peste 29.000 de lei.
O dezvoltare haotica
Autoritatile din judetul nostru se lupta de mult timp sa zamisleasca o strategie de dezvoltare. Primarilor din judet li s-a cerut sa transmita proiectele de investitii, nevoile, dar pe o ureche le-au intrat pe alta le-au iesit. Vina s-a aruncat fie in curtea CJ Bacau, fie in a Prefecturii si nu au ajuns la nici un rezultat. Ultima strategie pe care a avut-o judetul nostru, dateaza de prin 2002 sau 2003, dar nici aceea nu se poate numi strategie. Din toate intilnirile nu s-a ales decit un ghid de investitii, rudimentar, scos in citeva exemplare si ratacit pe drum.
Lasă un răspuns