Recent, universitari de la Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău (conf. univ. dr. Elena Bonta și lector univ. dr. Maricela Strungariu) au fost prezenți la Universitatea din Uppsala (Suedia), pentru a participa la cea de a doua întâlnire de lucru din cadrul proiectului Grundtvig Plurilingualism – Language Autobigraphies. Proiectul, realizat cu sprijinul Comisiei Europene în cadrul Programului de Învățare pe tot Parcursul Vieții, se desfășoară în perioada august 2012 – iunie 2014. Obiectivele proiectului sunt de ordin educațional, pedagogic și social – conștientizarea rolului limbii – în formă scrisă sau vorbită – în viața de zi cu zi, conștientizarea diversității culturale și lingvistice și a importanței utilizării mai multor limbi de către un individ, promovarea unor valori precum toleranța și acceptarea diferențelor, dezvoltarea abilităților de comunicare cu indivizii aparținând altor culturi, formarea competențelor lingvistice și de predare/învățare a limbilor străine. (Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns