Universitatea Bacău va avea toate șansele, din anul universitar viitor, să-și înscrie în rîndul secțiilor existente și Facultatea de Științe Economice. Inițiativa aparține profesorului universitar Gheorghe Epuran, care a început demersurile necesare și a depus documentația la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. În ceea ce privește șansele de reușită, profesorul Epuran este optimist, el considerînd că sînt îndeplinite toate condițiile aprobării deschiderii acestei facultăți la Bacău. „Am început aceste demersuri și vreau să merg pînă la capăt. Am avut discuții în legătură cu această inițiativă și nu-mi rămîne decît să aștept hotărîrea ministerului, care va fi publicată în Monitorul Oficial. Toate actele necesare și toată documentația în privința organizării și funcționării acestei facultăți sînt gata. Senatul Universității a aprobat înființarea acestei facultăți și, personal, cred că Facultatea de Științe Economice va fi funcțională în anul 2004, cel tîrziu în vară”, ne-a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Epuran. (Constantin GHERASIM)
Universitatea Bacău va avea Facultate de Științe Economice
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.